Să nu mințim și să zicem că e simplu de preparat croissnat. Neceșită ceva muncă și atenție pentru ingrediente. Dar rezultatul merită. Veți obține un croissant autentic, cu foi crocante și mult unt în compoziție.
Ingrediente
- ½ kg de făină tip 650
- 75 g de zahăr
- 2 ouă
- 50 g de unt
- 25 g de drojdie proaspătă
- Sare
- 75 ml lapte
- 75 ml apă
- 200 g unt
Mod de preparare
- Cernem făina și o împărțim în două grămezi: una mică și alta mai mare. Amestecăm grămada mică cu drojdia și apa călduță. Lăsăm la dospit într-un bol.
- Cealaltă grămadă de făină o amestecăm cu zahărul, ouăle, sarea și laptele. Combinăm cu aluatul dospit și frământăm bine timp de 10 minute.
- Formăm o bilă din aluat și facem două tăieturi în formă de cruce. Lăsăm să se odihnească.
- Întindem vârfurile „stelei” formate și adăugăm untul. Împăturim aluatul ca pe un plic.
- Aplatizăm aluatul cu un sucitor. Îl pliem și îl întindem din nou. Învelim în folie alimentară și lăsăm până a doua zi.
- Întindem aluatul și îl tăiem în două. Apoi tăiem triunghiuri de aproximativ 7 cm. Pe o latură a triunghiului facem o tăietură de aproximativ 2 cm și o deschidem puțin.
- Rulăm aluatul de la bază spre vârf, întinzând ușor aluatul. Formăm niște cilindri cărora le dăm forma de croissant.
- Îi lăsăm să crească până își dublează volumul. Ungem cu ou și coacem 15 minute la 200°C.
Servește croissantele cu gem sau ciocolată. Vor fi absolut delicioase.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți