Foto: G4Food
De când am parcat mașina mai jos de rambla principală din Vilafranca de Penedes am simțit mirosul de mici. E feria în oraș. Aici în Spania, unde locuiesc eu de ceva ani, fiecare localitate are o feria sau fiesta, un fel de sărbătoare locală cu târg și activități pentru mari și mici, o dată sau de două ori pe an. Și întotdeauna găsești tonete cu mâncare gătită sau delicatese și produse locale. Iar la majoritatea fiestelor din Catalonia îl găsești și pe Mădălin cu foodtruck-ul în care prepară mici și kurtocs kolacsi,
Povestea lui este cea a milioanelor de români care în urmă cu 20 de ani au plecat în Vest, în special în Spania și Italia să-și schimbe viitorul. Unii sperau la o viață mai bună sau măcar mai veselă, alții visau să strângă un bănuț și să revină să-și facă o casă în sat, iar alții credeau că pe aici umblă câini cu covrigi în coadă.
Mădălin e din Reșița și acum 20 de ani era student la informatică, așa că decizia de a o „tăia” în Spania pare surprinzătoare chiar și pentru acele vremuri.
G4Food- De la începuturile tale în Spania te-ai apucat de făcut mici?
– Nuuu, la început mi-am luat o tarabă de jocuri de tras la țintă, tot pe la ferii. După am vorbit cu o prietenă spaniolă să ne apucăm de kurtocs kolacsi. Eu prima dată am văzut kurtocsi în Timișoara, nici nu știam ce sunt. Am început să facem, dar era greu. Eram primii de aici care vindeau așa ceva, nu știa nimeni ce sunt. Luam bani din cealaltă afacere ca să o ținem pe asta cu kurtocs. Abia după ne-am extins și la mici, am luat camionul.
– De unde cumperi carnea de mici?
– N-o cumpăr, o facem noi, după o rețetă a bunicului meu, care a fost bucătar.
Foodtruckul lui Mădălin este foarte ingenios împărțit. Pe o latură este grătarul, pe care un angajat pune încontinuu mici. Sfârie, fumul se ridică și miroase ca în Obor. În cealaltă parte se rumenesc peste cărbuni kurtocsii, pe care îi pregătește în partea din spate a camionului asociata sa spaniolă. Între cele două zone e o ușă batantă pe care trec cu rapiditate cozonacii cruzi puși pe suporturile rotunde. Sunt cu zahăr, nucă, scorțișoară, cocos. Pentru toate gusturile.
Lângă foodtruck la mesele rudimentare, românii își așează farfuriile de carton cu mici fierbinți, muștar și pâine. Trei tineri care au terminat cina ne spun că ei sunt clienți permanenți.
– Venim de fiecare dată când știm că este băiatul cu micii. Ne plac foarte mult.
– Văd că e ca la noi, pe carton, cu muștar, pâinică și scobitori.
– Daaa. Și bere românească, ne spune unul dintre ei, luând o gură de Ciucaș.
Mădălin nu duce lipsă de clienți. Anunță pe Facebook care este următoarea locație unde ajunge și românii fac coadă. Pe lângă români și spaniolii se opresc să guste sau vin special pentru că au fost deja aduși de prietenii români și știu gustul de mici.
La o masă o familie de sud-americani testează un kurtocs kolac, așteptând micii să se rumenească pe grătar. Îi întreb dacă le plac micii.
– Nu știm, e prima dată când vedem așa ceva. Gustăm imediat. Prăjitura e foarte bună.
Zece minute mai târziu, au terminat micii și se duc sa mai comande o tură.
– Sunt delicioși, îmi spun fără ezitare.
Nu sunt primii de altfel, am mai invitat și noi acasă amici spanioli sau i-am dus să mănânce la foodtruckul lui Mădălin. Toți întreabă când mai vine în zonă.
Cât timp aștept să se coacă kurtocsii pe care i-am comandat, o spaniolă cere un pahar de vin fiert. „E foarte bun”, o încurajez. „Vreau să probez, mi se pare interesant”. Îi recomand și pălinca pe care Mădălin o aduce din România. Râde și spune că o să le încerce pe toate.
De data aceasta am luat micii cruzi, la pachet, cu gând să îi pregătesc acasă pe grătar a doua zi, pentru musafiri, să fie proaspeți. Dar soțul meu nu rezistă la mirosul care vine de la grătarul de aici: „Luam și noi doi, așa „la botul calului”, de poftă?” Ce credeți, am luat sau nu?
