În jurul mesei sau cum poate un prânz să-ți schimbe viața (Parteneriat)

KLA04362

Can you please pass the salad?  – M-am întors și era autorul meu preferat. Nu mai știu dacă i-am răspuns sau pur și simplu i-am întins bolul cu salată, dar faptul că mâncam la aceeași masă m-a făcut să-mi găsesc curajul și să-l întreb mai târziu dacă ar vrea să citească câteva rânduri pe care le-am scris. Tot în jurul mesei am făcut un plan de bătaie pentru ce avea să fie prima mea lecție de creative writing. M-a ajutat o tipă, coach de profesie, care pur și simplu m-a întrebat ce mi-ar plăcea să fac și nu am reușit până acum. 

Există o forță nevăzută între oamenii care stau în jurul aceleiași mese. Indiferent de unde vii, ce știi și ce nu știi, odată așezat împărtășești o anume familiaritate cu cei din jurul tău care îți permite să fii vulnerabil, curios, deschis. 

TASTE. Sub această umbrelă stau toate mesele, workshopurile și degustările din UNFINISHED. Fiecare masă din festival este o oportunitate de a învăța, de a crește, de a fi auzit și de a asculta. 

Nu e ușor de povestit. E genul de experiență pe care trebuie să o trăiești ca să înțelegi cu adevărat impactul ei asupra ta. Însă, de dragul exercițiului, imaginează-ți o masă lungă, într-o seră, în lumina dimineții. 30 de oameni își beau cafeaua la intrare și așteaptă, în liniște, să intre la ceea ce va fi un Breakfast session cu Marije Vogelzang. 

Ușa serei se deschide. Pe masă, doar mâncare albă, în forme nerecognoscibile. Nu știi dacă e albuș de ou, dacă e lapte, dacă e gulie. Nu știi dacă îți place sau nu. Nu seamănă cu nimic din ce ai încercat, din ce știi. Cei 30 de oameni se așează în jurul mesei. Miros. Ating. Ghicesc ce se află în fața lor. Gustă. Ascultă. Râd. Discută. Se lasă uimiți. Iar relația lor cu mâncarea (și cu lumea) începe să cunoască altă formă. 

Mâncare ne conectează cu orice alt aspect al vieții. De la sănătate la peisaj, de la identitate la politică. Dar, mai ales, mâncarea ne conectează unii cu ceilalți. 

După 2 ore, cei 30 de oameni ies din seră. Se formează un mic grup care continuă discuțiile despre mâncare. 3 fete își mai iau câte o cafea și pornesc spre un alt workshop împreună. Altcineva zâmbește de parcă a mâncat fericire. Există o forță nevăzută între oamenii care stau în jurul aceleiași mese. 

A doua zi dimineață, Marije face în aceeași seră bijuterii din broccoli, morcov și boabe de mazăre cu 15 copii. Workshop-ul Veggies bling bling îi împrietenește pe cei mici cu legumele. Adulții stau cu nasurile lipite de geamuri și își fac planurile pentru cina de acasă. 

Iar TASTE este despre multe alte lucruri. Este despre vinul degustat într-o seară răcoroasă, despre unul dintre invitați care se hotărăște ad-hoc să servească alături de bucătari, despre prânzul luat alături de toți participanții din festival. Este despre ceaiul servit în liniște deplină într-o cameră din casa de patrimoniu, veche de 152 de ani. Este despre bolul de salată care oferă curaj. Despre planul făcut lângă felul doi. Despre prieteniile legate într-o dimineață la un mic-dejun. Despre îndrăzneala de a tăia altfel legumele. Despre schimbare. 

Chiar și în 2020 și 2021, când pandemia ne-a forțat să mutăm întâlnirile noastre în online, masa la UNFINISHED s-a luat tot împreună. În jurul meselor virtuale, puteai să îți iei prânzul, cina sau mic dejunul alături de alte trei persoane de oriunde de pe glob. 

Ce se întâmplă la UNFINISHED?

TASTE e unul dintre cei șase piloni ai festivalului multidisciplinar UNFINISHED, iar ediția aceasta, sub tema PRAXIS, va crea spațiu pentru transformare. Transformarea gândurilor în acțiune. Pe lângă sesiunile TASTE, comunitatea Unfinished va putea explora, pe parcursul celor trei zile, EXPERIENȚE unice – workshop-uri, ateliere, experimente sociale – CONVERSAȚII interactive, PERFORMANCE-uri concerte, DJ seturi, dans, teatru – INSTALAȚII imersive create de artiști locali și internațional și momente de WELLBEING – yoga, mindfulness, fitness. 

 

Invitați din domenii complet diferite vor dezbate și explora tema ediției, printre care pianistul Faraj Suleiman, poetul Ben Okri, care vine din UK până în România cu trenul, fondatorul platformei Slowness, Peter Conrad, artista Sanda Weigl, Barbara Soalheiro, fondatorul programului MESA, vloggerul filosof Jason Silva și Grace Boyle, artist multisenzorial. 

În plus, Tibi Ușeriu va coordona băi cu gheață, sommelierul de pâine Lara Schütz va susține degustări de pâine, peisagistul Nicolas Triboi va cartografia grădina Casei Universitarilor, vor avea loc sesiuni de vindecare cu sunet și vibrație, ceremonia ceaiului, ateliere de circle singing și multe altele.

Cum poți participa la UNFINISHED? 

Anul acesta, UNFINISHED se întâmplă în perioada 27-29 Septembrie, la House of Ideas – strada Dionisie Lupu nr 46. 

Unica modalitate de a face parte din comunitate este prin completarea unei aplicații: https://apply.unfinished.ro/ în care cei interesați trebuie să povestească despre ei, despre valorile și motivația lor și despre ce aduc în festival cu prezența lor. Dintre aceștia vor fi selectați 3141 de participați ce vor avea acces la singura întâlnire anuală a comunității. 



Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *