Festivalului European BIO şi al Tradiţiilor Locale – septembrie 2024

Festivalului European BIO şi al Tradiţiilor Locale - septembrie 2024
Sursa foto: Facebook Bio România

Asociaţia BIO România organizează a doua ediţie a Festivalului European BIO şi al Tradiţiilor Locale, transmite Agerpres. Evenimentul este organizat în luna septembrie, lună în care Uniunea europeană Sărbătoreşte Agricultura Ecologică în toate ţările membre, în perioada 6-8 septembrie, în Ibănești, judeţul Mureş.

În acest an, Polonia va fi Ţară Invitată şi va fi prezentă cu peste 20 de firme BIO, 9 corturi, 6 bucătari, care vor oferi publicului prezent preparate culinare tradiţionale poloneze BIO. De asemenea, au mai confirmat participarea şi fermieri şi procesatori BIO din: Italia, Austria, Cehia, Slovacia, Lituania, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Republica Moldova, Georgia şi Ucraina.

Producătorii români vor fi prezenţi cu produse BIO, dar şi cu produse tradiţionale, atestate oficial de către Ministerul Agriculturii.

Pe lângă delicioasele produse BIO şi tradiţionale europene, vizitatorii vor avea ocazia să vadă costume populare din multe zone ale României dar şi din ţări precum, Polonia, Ungaria, Republica Moldova, Ucraina etc.

În fiecare zi pe scena Festivalului vor avea loc prezentări ale produselor BIO existente în standurile Festivalului şi programe cultural artistice.

- articolul continuă mai jos -

Festivalul European BIO este organizat de către Asociaţia BIO România, în parteneriat cu Polska Ecologică, Prefectura Mureş, Consiliul judeţean Mureş, Asociaţia Comunelor din Valea Gurghiului şi al sponsorilor şi expozanţilor înscrişi la acest eveniment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți