5 soluții naturale care te pot ajuta să scapi de respirația urât mirositoare/ Ingredientele le avem cu toții în bucătărie

alimente impotriva respiratiei urat mirositoare Sursa foto: Pexels

Respirația unora dintre noi miroase neplăcut, în special,  dimineața, când ne trezim, din cauza acumulării în gură a bacteriilor de peste noapte. Este o problemă comună și multe persoane se confruntă cu ea. Vestea bună, potrivit timesofindia.indiatimes.com, este că putem rezolva această problemă cu ajutorul câtorva ingrediente naturale, pe care le avem cu toții în bucătărie.

De ce apare respirația urât mirositoare

Unii oameni au o respirație urât mirositoare persistentă, ceea ce poate fi destul de jenant, mai ales atunci când sunt într-o întâlnire sau ies cu prietenii. Respirația urât mirositoare sau halitoza, este cauzată de acumularea de bacterii în gură, care produc gaze ce pot genera un miros neplăcut. Mirosul este, în general, produs atunci când bacteriile descompun zaharurile și amidonul din alimentele pe care le consumăm. În unele cazuri, halitoza poate indica și probleme dentare grave, cum ar fi bolile gingiilor sau cariile dentare. În timp, ce cea mai bună soluție pentru a scăpa de problema respirației urât mirositoare este să mergi, în mod regulat, la controale stomatologice. De asemenea, există unele remedii naturale, testate în timp, ce pot ajuta la eliminarea halitozei. Iată 5 odorizante naturale pentru gură care pot ajuta la eliminarea respirației urât mirositoare.

1. Cuișoarele au efect antibacterian și pot ajuta la eliminarea respirației urât mirositoare

Cuișoarele sunt un alt ingredient obișnuit, care se găsește în orice bucătărie, și care pot ajuta la reducerea problemei respirației urât mirositoare și a gingiilor umflate. Proprietățile antibacteriene ale cuișoarelor reduc numărul de bacterii din gură și reduc riscul altor probleme dentare, cum ar fi sângerarea și cariile dentare. Poți să pui câteva bucăți de cuișoare în gură și să le mesteci, pentru a scăpa de problema respirației urât mirositoare.

2. Bea suficientă apă, pentru a scăpa de respirația urât mirositoare

Un consum mai mic de apă, într-o zi, poate face ca gura să înceapă să mirosă urât. Apa ajută la eliminarea bacteriilor din gură și, de asemenea, împiedică înmulțirea acestora. De asemenea, apa ajută la menținerea respirației proaspete. Așadar, dacă simți că respirația ta miroase urât, bea multă apă pe zi. De asemenea, puteți stoarce o jumătate de lămâie în apă, pentru a vă face respirația să miroasă răcoritor.

3. Mierea și cuișoarele reduc înmulțirea bacteriilor în gură

Atât mierea, cât și scorțișoara și cuișoarele au proprietăți antiinflamatorii și antibacteriene puternice care pot ajuta la reducerea înmulțirii bacteriilor în gură și la menținerea gingiei sănătoase. Aplicarea regulată de miere și pastă de scorțișoară pe dinți și gingii poate reduce riscul de carii, sângerare a gingiilor și chiar respirație urât mirositoare. Ambele ingrediente sunt absolut sigure și pot fi găsite, cu ușurință, în orice bucătărie.

4. Scorțișoara luptă cu bateriile și este de ajutor în problema respirației urât mirositoare

De asemenea, coaja de scorțișoară are un gust dulce și vă poate ajuta să scăpați de problema respirației urât mirositoare. La fel ca și cuișoarele, scorțișoara are și proprietăți antibacteriene, care pot diminua miros neplăcut din gură, produs de bacterii. Trebuie doar să ții o bucată mică de coajă de scorțișoară în gură, pentru câteva minute și apoi o poți arunca.

5. Gargară cu apă sărată elimină respirația urât mirositoare

Gargara cu apă caldă și sărată poate preveni creșterea bacteriilor rele în gură și poate face ca respirația să aibă un miros răcoritor. Apa sărată spală bacteriile din gură, făcând dificilă multiplicarea lor, deci, implicit, rezolvă și problema mirosurilor neplăcute din cavitatea bucală. Trebuie doar să amesteci 1/4 până la 1/2 linguriță de sare într-un pahar cu apă și să faci gargară dimineața și/sau înainte de a ieși din casă.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *