Înrudit cu varza, cresonul e un fel de iarbă cu frunze lungi, de culoare verde intens, având o aromă piperată, proaspătă. este ușor de cultivat, acomodându-se aproape în orice sol. Poate fi cultivată ușor, în grădină sau în ghiveci, și poate ajunge la o înălțime de aproape 60 de cm. Cresonul este originar din asia centrală și de vest, unde crește încă în stare sălbatică.
Marele dezavantaj al cresonului este că frunzele sale nu pot fi uscate și de aceea este rareori comercializat. Frunzele nu pot fi consumate decât proaspete și nu rezistă decât câteva zile. Dacă îl cultivați acasă, crește atât de repede încât îl puteți recolta la numai o săptămână de la însămânțare.
Cresonul are o aromă iute, piperată și răcoritoare, cu gust iute, asemănător cu hreanul, dar care durează numai câteva secunde. Este folosit mai puțin la rețetele pentru preparatele calde, de obicei doar la cele de legume și la omlete. Este folosit în Europea și America de Nord, în salate, sandvișuri, supe, omlete sau presărat peste ouă fierte.
Cresonul poate fi folosit în rețete în care se pun cu iaurt, castravete, brânză de capră, brânză tofu, ciuperci, cartofi, orez și cărnuri la cuptor.
Planta are și virtuți terapeutice: acționează foarte eficient împotriva tusei, a bronșitei și a altor boli pulmonare. Totodată combate stresul, oboseala și anemia.
sursa ”Condimentele, sănătate și savoare”, editua Lider
sursa foto, wikipedia