Cum să te asiguri că ai aragazul/cuptorul electric oprit acasă pentru a evita stresul când ești plecat sau în concediu / Poți scăpa definitiv de problemă cu o investiție de 50-100 de lei

aragaz, cuptor, priza inteligenta, smartphone Sursa foto: Chernetskaya | Dreamstime.com

Vă voi povesti o experiență personală neplăcută. În urmă cu câțiva ani, m-am întors acasă și am găsit aragazul pornit. Mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Motanului nostru îi plăcea să se urce pe pervazul geamului de la bucătărie, aflat lângă aragaz, care are cuptor încorporat. L-am văzut de multe ori sărind pe plită și apoi de acolo în punctul lui preferat de observație. Cel mai probabil, în timp ce a făcut acest lucru, a acționat unul dintre comutatoare. Din fericire, aragazul nostru este electric, astfel riscul de incendiu a fost ceva mai redus.

aragaz, cuptor, priza inteligenta, smartphone
Plăcerea de a sta la geam a pisicii mele (nu cea din imagine) ne-a adus aproape de dezastru. (Sursa foto: Dreamstime)

Incidentul mi-a agravat stresul pe care deja îl aveam deseori, generat de întrebările privind starea gazului, a fierului de călcat sau a robinetelor din locuință atunci când eram plecat de acasă. Mi-a venit o idee atunci: ce ar fi să automatizez aparatele electrocasnice periculoase, acolo unde se poate?

Așa am ajuns să instalez prize inteligente la fierul de călcat, la aerul condiționat și la aragaz/cuptor. Veți găsi modele de la firme cunoscute (ex. Tapo de la TP-Link, Xiaomi, Tenda etc.), cu ratinguri excelente, la prețuri cuprinse între 50 și 100 de lei. Sunt și unele mai scumpe, dar nu aveți nevoie de ele pentru această operațiune. Când faceți alegerea, trebuie să vă documentați bine pentru a alege un brand care are, de asemenea, o aplicație apreciată și fiabilă.

Instalarea unei prize inteligente la aragaz sau cuptor vă va permite să vedeți de oriunde din lume dacă acesta este conectat la rețeaua electrică sau nu. În cazul în care nu știți dacă ați lăsat dispozitivul pornit, îl puteți deconecta de la curent (și opri sigur) dintr-o simplă apăsare de buton virtual.

Prizele inteligente se conectează la rețeaua Wi-Fi din locuință, iar instalarea lor se face în câțiva pași simpli care nu ar trebui să pună probleme unui utilizator obișnuit de smartphone.

Unele cuptoare smart pot fi deja controlate direct din aplicația proprie, însă popularitatea lor este încă scăzută din cauza prețurilor mari. După cum vedeți, însă, celelalte, modelele „dumb”, pot fi făcute (puțin) inteligente printr-o investiție mică.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Comentarii

    • Excelent comentariu. Nu as pune “o priza inteligenta” asa, luata de pe net. Mai ales ca la cuptoare nu se pune stecker, as lua un releu smart clar supradimensionat la putere si de la un brand cunoscut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *