O companie care administrează parcări subterane în orașul Vigo (Galicia, Spania) a lansat un serviciu inedit destinat șoferilor: automate care vând fructe de mare congelate, ideale pentru cei care doresc să cumpere rapid ceva de mâncare după terminarea programului, chiar și când magazinele sau piețele sunt închise, anunță Mediafax.
Automatele puse la dispoziție oferă ingrediente congelate de calitate, pregătite pentru gătire rapidă.
Produsele disponibile sunt de multe feluri. langustine pescuite în sălbăticie, cozi de creveți regali curățate și creveți cu carapaca parțial tăiată pentru o decojire facilă.
Prețurile variază între 14,10 și 20,60 euro, în funcție de cantitate. Gama include cutii de 800 de grame, dar și pachete mai mici, de aproximativ 200 de grame.
Achiziția se face exclusiv cu cardul bancar, iar administratorii lucrează deja la integrarea opțiunii de rezervare și cumpărare direct prin aplicația mobilă a parcării.
Compania deține în total 19 automate amplasate în opt dintre parcările sale din oraș, însă gama de fructe de mare este disponibilă în prezent în cinci locații strategice din orașul Vigo:
Succesul conceptului a determinat compania să extindă oferta și către proprietarii de animale de companie. Sub marca Pit&Pet, o parte dintre automate comercializează hrană refrigerată și congelată pentru câini, gustări, iaurturi, înghețată specială pentru animale, jucării și produse de igienă.
Deși proiectul automatelor cu fructe de mare este limitat deocamdată la nivelul orașului Vigo, administratorii nu exclud extinderea acestuia în alte mari orașe din Spania dacă cererea va rămâne ridicată.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți