Pregătim un meniu pentru întreaga săptămână, 3 mese pe zi, mic dejun, prânz și cină. Și desigur putem să ne organizăm foarte bine și să facem batch cooking. Iată ce vă propunem pentru următoarele 7 zile.
Luni 1 iunie
- Pentru micul dejun, lăsăm de cu o seară înainte la înmuiat ovăz în lapte, de vacă sau vegetal. Dimineață punem doar fructe și nuci, puțină miere sau sirop de arțar și micul dejun e gata.
- La prânz avem paste cu sos pomodori, proaspăt și aromat.
- La cină, supă minestrone, supa italiană de legume.
Marți 2 iunie
- La micul dejun bem un kefir și ne facem un sandwich cu ou și avocado.
- La prânz pregătim o tocăniță curry cu carne de curcan și cartofi, plus garnitură de orez basmati.
- Seara, varză dulce la cuptor cu sos de roșii. Poate și ceva cârnați.
Miercuri 3 iunie
- Facem un shake din chia și lapte vegetal, plus câteva căpșuni și curmale.
- Pentru prânz pui la cuptor cu legume, totul într-o tavă, rapid și ușor de pregătit.
- Și pe seară o fasolakia, fasole verde în stil grecesc, cu ulei de măsline.
- articolul continuă mai jos -
Joi 4 iunie
- La micul dejun, un pandișpan cu fructe, căpșuni de pildă sau cireșe.
- La masa de prânz, ciorbă de perișoare cu smântână și ardei iute.
- Iar seara, salată de cartofi cu sos de iaurt.
Vineri 5 iunie
- Pentru micul dejun, un sandwich cu brânză cottage și roșii.
- La prânz merge un somon la cuptor și saltă verde.
- Iar pe seară, paste cu sardine din conservă, roșii cherry și „brânza săracului”.
Sâmbătă 6 iunie
- Dimineață începem cu o felie de prăjitură de ciocolată (încercați prăjitura „de criză”).
- La prânz, facem o cratiță generoasă de ardei umpluți.
- Iar seara, preparăm ceva mai frugal, o salată de morcovi în stil turcesc cu năut aromatizat și copt.
Duminică 7 iunie
- Pentru dimineață o clătită cu umplutură dulce ori sărată.
- La prânz, șaorma, făcută în casă, fără sosuri grele, o bunătate cu carne de pui ori vită, legume proaspete și cartofi la cuptor.
- Iar pentru seară, chifteluțe de ton cu mazăre.
Rețetele le găsiți pe G4Food.ro.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți