Crispy Store a integrat livrările în modelul de business încă din prima zi. Azi, comenzile online nu mai sunt un canal secundar – sunt motorul principal de creștere.
Șapte ani de activitate, un meniu concentrat pe două produse și un record de 1.400 de comenzi într-o singură zi. Povestea Crispy Store din Cluj-Napoca nu e despre un restaurant care a supraviețuit valului de digitalizare din pandemie, e despre unul care l-a anticipat. Iar platformele de livrare precum Wolt au jucat un rol direct în această creștere.
Într-o industrie în care vizibilitatea face diferența între supraviețuire și creștere accelerată, restaurantele mici au găsit în platformele de livrare un instrument esențial de dezvoltare. În România, acest sector a crescut rapid în ultimii ani, ajungând la o valoare estimată de aproximativ 4,8 miliarde de lei în 2023, pe fondul schimbării comportamentului de consum și al digitalizării accelerate.
În acest context, povestea unui restaurant din Cluj-Napoca ilustrează concret cum livrările pot transforma un business local, devenind un canal principal de vânzare. Crispy Store, un brand specializat în crispy de pui și burgeri, a trecut în doar câțiva ani de la o idee ambițioasă la un volum zilnic de sute de comenzi, susținut de colaborarea cu platformele de livrare, printre care și Wolt.
/https%3A%2F%2Fwww.g4food.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fcrispy-store-burger-restaurant.jpeg)
Sursa foto: Crispy Store
„Gândurile de început au fost clar conturate și ținteam spre o extindere națională. Am considerat că avem un produs foarte bun și un nume foarte bun cu care putem să ne extindem”, spune Horațiu Luca, administratorul restaurantului.
Businessul a fost lansat în 2019, cu puțin timp înainte de pandemie, într-o perioadă în care piața livrărilor era încă în plină formare. La acel moment, modelul clasic „restaurant către client” începea să fie înlocuit de platforme digitale care intermediază comenzile și livrarea, un sistem care avea să domine piața în anii următori.
Pentru Crispy Store, adevărata accelerare a venit odată cu dezvoltarea platformelor de livrare și competiția dintre acestea. Un moment cheie a fost perioada de după intrarea Wolt pe piață, când campaniile de atragere a clienților au dus la un volum record de comenzi.
„Am avut un record de 1.400 de comenzi și treceam zilnic peste 1.000 în perioada respectivă”, își amintește antreprenorul.
/https%3A%2F%2Fwww.g4food.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fcrispy-store-pregatire-delivery.jpeg)
Sursa foto: Crispy Store
Pentru businessuri locale, unul dintre cele mai importante avantaje este accesul la un public mult mai larg. Colaborarea cu platforma de livrare a început înainte ca aceasta să devină Wolt în România:
„Eram aiciînainte să ajungă Wolt să achiziționeze platforma. Deci suntem din ziua zero”, explică Luca Horațiu.
Continuitatea a contat: integrarea nu a însemnat o ruptură în operațiuni, ci o accelerare treptată a volumului și a vizibilității.
Impactul s-a văzut în volum, dar mai ales în tipul de client. Prezența în aplicația Wolt a extins livrarea de la un public local la clienți din întreg orașul și din zonele apropiate, crescând vizibilitatea brandului dincolo de traficul generat de locațiile fizice.
„Cu siguranță a ajutat. Fiecare platformă contribuie la dezvoltare, la creștere, la un volum mai mare de comenzi. Asta a fost ținta noastră, să ajungem la cât mai multă lume”, spune antreprenorul.
De altfel, mai arată el, per ansamblu, diferența între comenzile locale și livrări este destul de mare. „Aș putea spune 70% livrări și 30% în local”, spune el, dar asta este valabil la modul general pentru restaurantele de la Cluj, Brașov și Florești pe care le deține. „Cifrele pot varia de la un restaurant la altul”, mai explică el.
Aici intervine o diferență de abordare față de modelul dominant din piață. Piața românească de food delivery a funcționat mult timp pe reduceri agresive – un model care generează volum pe termen scurt, dar erodează marjele atât ale restaurantelor, cât și ale platformelor. Wolt a venit cu o altă abordare.
„Piața din România merge mult în reduceri. Restaurantele și platformele câștigă mai puțin. Wolt a venit cu o altă mentalitate și nu mai încurajează aceleași campanii. Vrea să construiască sănătos pe termen lung„, explică Horațiu Luca.
Concret, asta înseamnă că un restaurant partener nu e împins să taie prețurile pentru a rămâne vizibil în aplicație. Vizibilitatea vine din relevanța ofertei și din performanța în platformă – ceea ce se traduce într-un echilibru mai bun între volum și profitabilitate. Crispy Store s-a stabilizat la circa 700, un nivel predictibil și sustenabil operațional.
/https%3A%2F%2Fwww.g4food.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fwolt-la-o-luna-dupa-ce-a-inlocuit-tazz-si-a-dublat-aria-de-livrare-cel-mai-harnic-curier-a-livr.jpg)
Creșterea volumului a forțat și o reorganizare internă reală. Crispy Store a investit într-o unitate proprie de procesare, pentru a controla calitatea și fluxul de producție la scară.
„Avem o fabrică unde procesăm materiile prime pentru produsele noastre finale. Avem doar preparare termică pe punctele de lucru„, explică antreprenorul. Livrările nu sunt doar un canal de vânzare, ci au modelat întreaga structură a businessului, de la producție până la logistică.
Dezvoltarea restaurantului din Cluj reflectă o tendință mai largă. Contribuția directă a ecosistemului de livrări la economie a crescut de aproape 18 ori între 2019 și 2023, semnalând o expansiune accelerată care s-a văzut direct în volumele restaurantelor partenere. În 2023, ecosistemul livrărilor a generat o valoare adăugată brută de aproape 2,9 miliarde de lei și a susținut aproximativ 41.000 de locuri de muncă în România. Mai mult, pentru fiecare 1 leu generat direct, economia beneficiază de încă 0,8 lei indirect. Ceea ce arată efectul de multiplicare al acestui sector.
Povestea acestui restaurant din Cluj arată că un parteneriat cu o platformă de livrare nu e doar o decizie de distribuție – e una care poate modela structura și ritmul de creștere al unui business local. Iar pentru Crispy Store, Wolt a fost unul dintre partenerii care au susținut extinderea livrărilor și stabilizarea volumului de comenzi.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți