În inima celui de-al treilea oraș ca mărime din Franța, Lyon, pralinele roz domină vitrinele brutăriilor și piețelor. Nu sunt altceva decât migdale caramelizate, acoperite cu un strat crocant de zahăr colorat în roz. Au devenit un simbol vizual, cât și un fel de plăcere gustativă recunoscută pe plan local dar și dincolo de granițele regiunii.
Deși forma lor modernă s-a consolidat în estul Franței, tradiția dulciurilor din migdale își are rădăcinile încă din secolul al XVII-lea. Potrivit istoricilor, la origine migdalele erau caramelizate și servite ca desert la curțile nobiliare franceze.
În secolul al XIX-lea, în regiunea Auvergne-Rhône-Alpes s-a început adăugarea unui colorant natural roșu, transformând migdalele într-un preparat spectaculos, care ieșeau în evidență în vitrinele pline de produse de patiserie. Și astfel, pas cu pas, a devenit parte a identității orașului.
Colorantul nu era altul decât cel folosit timp de milenii, extras din așa zisele coșenile, Dactylopius coccus, insecte din care se extrage acidul carminic.
Chiar dacă pralinele roz nu au fost neapărat inventate la Lyon, orașul le-a adoptat și promovat intens prin brutăriile și cofetăriile sale. În acest fel ele au devenit o parte integrantă a gastronomiei locale, fiind prezente în tarte, brioșe și alte deserturi specifice.
Cofetari celebri din Lyon, precum François Pralus și Voisin, au contribuit la popularizarea lor, fiecare oferind propria interpretare a acestui desert tradițional.
Localnicii le asociază adesea cu ritualurile copilăriei: pentru chef Daniel Boulud, de exemplu, fiecare duminică însemna o vizită la brutărie pentru a cumpăra o brioche aux pralines pentru micul dejun sau pentru desert.
Pralinele roz variază în nuanțe de la roz intens până la roșu profund și atrag privirea prin aspectul lor lucios și extrem de atrăgător. Migdalele pot fi întregi sau fragmentate și sunt utilizate nu doar ca un desert consumat ca atare, ci și integrate în diverse preparate:
brioșe și pâine dulce – celebrele brioche aux pralines sunt un exemplu clasic.
tarte și torturi – pralinele pot fi adăugate în aluat sau folosite ca topping colorat.
înghețată, creme sau alte deserturi – aroma lor dulce și culoarea vie le fac perfecte pentru a adăuga personalitate unui preparat.
De la o brutărie sau cofetărie la alta, nuanța de roz se poate schimba, iar migdalele pot fi fărâmițate mai fin sau lăsate întregi, însă un lucru rămâne constant: prezența lor distinctivă în peisajul culinar și vizual al Lyonului.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți