Sursa foto: demicomposting.com
Biomanufacturarea este considerată una dintre cele mai promițătoare căi de reducere a emisiilor de carbon generate de bunurile pe care le folosim zilnic. În loc ca industria să folosească petrolul drept sursă principală de carbon, această tehnologie propune utilizarea glucozei produse de plante din dioxid de carbon și lumină solară. Problema este însă una de scară: lumea nu poate produce suficientă glucoză accesibilă ca să înlocuiască produsele derivate din petrol prin fermentație, fără a sacrifica suprafețe uriașe de teren agricol, notează World Economic Forum.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
În prezent, pentru a produce suficientă glucoză ar fi nevoie ca aproximativ o treime din terenurile arabile globale să fie folosite pentru monoculturi precum porumbul sau grâul destinate exclusiv obținerii acestei materii prime. Astfel, potențialul biomanufacturării nu este limitat de tehnologie, ci de accesul la glucoză ieftină și sustenabilă.
Soluția: transformarea risipei alimentare în resursă
Răspunsul se află chiar în fața noastră: lanțul agroalimentar global. Prin transformarea fluxurilor de deșeuri subutilizate din industria alimentară în resurse valoroase, poate fi produsă glucoză în mod economic și stabil, fără a concura cu agricultura destinată hranei. Acest lucru ar permite țărilor să dezvolte capacități locale de biomanufacturare, folosind reziduuri agricole și alimentare, nu doar culturi dedicate.
Până acum, inovația în domeniul biomasei s-a concentrat în special pe reziduuri agricole asociate industriei etanolului, precum resturile de porumb, bagasa de trestie de zahăr sau deșeurile forestiere. Acestea au fost preferate deoarece erau disponibile în cantități mari și aproape de infrastructuri deja existente. În schimb, deșeurile provenite din procesarea alimentelor au fost ignorate din cauza conținutului ridicat de apă, care le face perisabile și costisitoare de transport. Totuși, acestea conțin compuși extrem de valoroși – antioxidanți, fibre, acizi organici, lignină, proteine și uleiuri – ce pot fi extrași în paralel cu glucoza.
Dacă procesarea are loc la sursă, acolo unde apar aceste deșeuri, problema perisabilității dispare, iar economia se schimbă radical. În loc să plătească pentru eliminarea deșeurilor, procesatorii alimentari pot obține noi produse generatoare de venit.
O oportunitate economică și climatică uriașă
Anual, la nivel global, peste un miliard de tone de deșeuri agricole și alimentare sunt generate de orașe, centre logistice, fabrici de procesare și ferme. Prin transformarea acestor fluxuri locale de deșeuri în materii prime pentru producerea glucozei, țările pot construi capacități independente de biomanufacturare, fără a depinde de petrol, monoculturi sau suprafețe agricole uriașe. Astfel se deschid noi căi pentru producția de materiale biobazate, ingrediente alimentare, compuși chimici, nutrienți, produse farmaceutice și soluții industriale.
În același timp, un sistem circular în industria alimentară nu înseamnă doar sustenabilitate, ci și profit. Astăzi, multe companii plătesc sume considerabile pentru gestionarea deșeurilor, ceea ce scade marjele de profit. Prin valorificarea biomasei, deșeul devine activ economic, iar produsele obținute – fibre funcționale, coloranți naturali, acizi organici, compuși aromatici, antioxidanți sau proteine – sunt deja extrem de căutate pe piață. În contextul în care populația globală ar putea ajunge la 9,8 miliarde până în 2050, cererea pentru ingrediente curate și sustenabile va continua să crească.
Pentru industrie, acest model înseamnă venituri recurente, costuri mai mici de eliminare a deșeurilor și diversificare. Mai important, soluția sustenabilă se aliniază direct cu profitabilitatea: o „victorie” pentru climă și pentru mediul de afaceri.
De ce au eșuat încercările anterioare și ce se schimbă acum
În trecut, multe companii au încercat să producă glucoză din deșeuri, însă au eșuat nu din cauza tehnologiei, ci din cauza economiei proiectului. Materiale precum resturile de porumb sau lemnul necesită pretratamente costisitoare și nu oferă produse secundare valoroase. În plus, legarea producției de glucoză din deșeuri de industria etanolului a pus aceste soluții în competiție directă cu materiile prime subvenționate și cu combustibilii fosili.
Astfel, tehnologii inovatoare au fost nevoite să concureze cu industrii consolidate de zeci de ani și susținute prin politici publice. În realitate, a fost o problemă de design economic, nu de știință.
Noua abordare nu mai pune presiunea pe concurența directă cu combustibilii sau culturile subvenționate, ci pe construirea unor rafinării biologice diversificate, bazate pe deșeuri alimentare și capabile să producă simultan mai multe produse valoroase. Companii precum Hyfé dezvoltă deja modele care transformă subprodusele industriei alimentare în ingrediente premium, iar odată cu acestea și glucoza devine accesibilă și scalabilă.
