Seceta prelungită din ultimii ani și temperaturile ridicate, de peste 40 grade, și-a pus amprenta pe culturile fermierilor români. Maria Cîrjă ne-a spus care sunt soluțiile oferite de Corteva.
”Am reacționat imediat la aceste schimbări climatice, venind cu hibrizi de porumb cu toleranță mult mai mare la secetă.
Majoritatea cultivatorilor de porumb din România cunosc gama noastră de hibrizi Aquamax, cu toleranță la secetă îmbunătățită și în același timp și cu capacitate de producție mare.”
Însă, Maria Cîrjă, director marketing Corteva, susține că, în situațiile de arșită de 40 de grade, cum s-a înregistrat în România, în ultimul timp, nici măcar suprafețele irigate nu pot rezista.
”Uneori chiar și suprafețele irigate sunt afectate, deoarece arșița, arșița atmosferică poate să afecteze cultura.
Atunci chiar și o cultură irigată are de suferit pentru că grăunciorii de polen nu rezistă la o temperatură mai mare de 34-35° și atunci avem polenizare redusă. Planta poate să fie verde-frumoasă, dar numărul de boabe pe știulete este mult diminuat”, a spus Maria Cîrjă la podcastul G4Food, ”Agricultura în schimbare”.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți