VIDEO | Rețetă antirisipă: Nimic nu se aruncă / După ce ai tăiat pepenele verde, nu trebuie să arunci cojile / Poți face din ele cea mai bună și aromată dulceață

VIDEO | Rețetă antirisipă: Nimic nu se aruncă / După ce ai tăiat pepenele verde, nu trebuie să arunci cojile / Poți face din ele cea mai bună și aromată dulceață
FOTO: Dreamstime/Iryna Pavlova

Dacă tot ne străduim să reducem risipa alimentară, ce ar fi să vorbim despre o dulceață pe care o poți face din ceva ce ai aruncat toată viața. Este vorba despre cojile de pepene verde, pentru că tot e sezonul lui.

Iată ce ai de făcut ca să obții o dulceață delicată și aromată.

Ingrediente

  • 1 kg coji de pepene verde (curățate de partea verde)
  • 1 litru apă fierbinte
  • 2 căni zahăr (aprox. 400 g)
  • 1 cană suc din cojile scurse (aprox. 200 ml)
  • Sucul de la 1 lămâie
  • 4–5 cuișoare
  • 1 cub mic de unt (aprox. 20 g)
  • Arome opționale: vanilie, scorțișoară, cardamom

Mod de preparare

Taie pepenele în felii și păstrează cojile. Curăță partea verde folosind un dispozitiv de curățat cartofi, îndepărtând cât mai subțire stratul colorat. Taie cojile în bucățele mici și spală-le bine.

Pune cojile într-o tavă, acoperă-le cu apă fierbinte și dă-le la cuptor, la 200°C, pentru 40 de minute. După coacere, scurge cojile, dar păstrează lichidul rezultat.

Într-o tigaie adâncă, pune 2 căni de zahăr și 1 cană din sucul păstrat.

Adaugă cuișoarele, sucul de la jumătate de lămâie, cubul de unt și cojile de pepene. Dacă dorești, adaugă și arome precum vanilie sau scorțișoară.

- articolul continuă mai jos -

Lasă la fiert, la foc mediu, până când lichidul se transformă într-un sirop gros, iar cojile capătă o culoare aurie. Consistența finală trebuie să fie asemănătoare cu cea a marmeladei.

Toarnă dulceața fierbinte în borcane sterilizate, închide-le bine și păstrează-le într-un loc răcoros și întunecat.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă