5 mituri despre cel mai bun moment pentru a mânca fructe, demontate/ Poți mânca fructe oricând, chiar și seara, pentru că nu balonează, nu încetinesc digestia și nu îngrașă/ Fructele sunt o sursă naturală de nutrienți

fructe Sursa foto: Pexels

Miturile care susțin că există cel mai bun sau cel mai rău moment pentru a mânca fructe sunt nefondate. Consumul de fructe, potrivit heathline.com, este o modalitate delicioasă și sănătoasă de a adăuga substanțe nutritive organismului tău, indiferent de ora din zi în care le consumi.

Pe internet circulă o mulțime de informații greșite despre nutriție. Un subiect comun este cel mai bun moment pentru a mânca fructe. Există afirmații despre când și cum ar trebui să consumați fructe, precum și despre cine ar trebui să le evite cu totul. Iată primele 5 mituri despre cel mai bun moment pentru a mânca fructe, dar și care este adevărul.

Mitul 1: Mănâncă întotdeauna fructe pe stomacul gol

Acesta este unul dintre cele mai răspândite mituri cu privire la momentul în care să mănânci fructe.

Mitul susține că un consum de fructe în timpul meselor încetinește digestia și face ca alimentele să stea în stomac și să fermenteze sau să putrezească.

De asemenea, susține că un consum de fructe în timpul meselor provoacă balonare, gaze, disconfort și o serie de alte simptome.

În timp ce fibrele din fructe pot încetini eliberarea alimentelor din stomac, restul acestor afirmații sunt false.

Fructele vă pot face stomacul să se golească mai lent, dar nu fac ca alimentele să rămână în stomac la infinit.

Un studiu a constatat că participanții care au consumat pectină gelificată, un tip de fibre din fructe, au avut o rată de golire a stomacului mai lentă de aproximativ 82 de minute, comparativ cu aproximativ 70 de minute la cei care nu au mâncat pectină.

Deși această schimbare a vitezei este notabilă, nu încetinește în niciun caz digestia suficient pentru a face ca alimentele să se strice în stomac.

În plus, încetinirea golirii stomacului este în general un lucru bun. Vă poate ajuta să vă simțiți sătul pentru mai mult timp.

Totuși, chiar dacă fructele au făcut ca alimentele să rămână în stomac mult mai mult decât de obicei, stomacul este conceput special pentru a preveni creșterea bacteriilor, ceea ce ar provoca fermentația și putrezirea.

Când mâncarea ajunge în stomac, este amestecată cu acidul din stomac, care are un pH foarte scăzut de aproximativ unu sau doi. Conținutul stomacului tău devine atât de acid încât majoritatea microorganismelor nu pot crește. Această parte a digestiei are loc, partial, pentru a ajuta la uciderea bacteriilor din alimente și pentru a preveni creșterea microbiană.

În ceea ce privește restul acestor afirmații, a spune că un consum de fructe în timpul meselor este cauza balonării, diareei și disconfortului este la fel de înșelător.

Nicio dovadă științifică nu susține ideea că un consum de fructe pe stomacul gol afectează longevitatea și generează oboseală sau cearcănele de sub ochi.

Mitul 2: Consumul de fructe înainte sau după masă reduce valoarea nutritivă a acestora

Acest mit pare a fi o extensie a mitului numărul 1. Susține că trebuie să mănânci fructe pe stomacul gol pentru a obține toate beneficiile sale nutriționale.

Conform acestui mit, dacă mănânci fructe chiar înainte sau după masă, nutrienții se vor pierde cumva.

Cu toate acestea, acest lucru nu este adevărat. Corpul uman a evoluat pentru a fi cât mai eficient posibil atunci când vine vorba de extragerea nutrienților din alimente.

Când mănânci o masă, stomacul tău acționează ca un rezervor, eliberând doar cantități mici, la un moment dat, astfel încât intestinele să o poată digera cu ușurință.

De asemenea, intestinul subțire este conceput pentru a absorbi cât mai mulți nutrienți. Are o lungime de până la 6 metri, cu peste 30 de metri pătrați de suprafață de absorbție. Această zonă uriașă de absorbție înseamnă că obținerea nutrienților din fructe (și din restul mesei) este o muncă ușoară pentru sistemul tău digestiv, indiferent dacă mănânci fructe pe stomacul gol sau împreună cu o masă.

Mitul 3: Dacă aveți diabet, ar trebui să mâncați fructe cu 1-2 ore înainte sau după masă

Ideea susținută de acest mit este că persoanele cu diabet au, adesea, probleme digestive, iar consumul de fructe, separat de mese îmbunătățește cumva digestia. Cu toate acestea, nicio dovadă științifică nu sugerează că un consum de fructe, singur, îmbunătățește digestia.

Singura diferență care  poate exista este că  zahărul și carbohidrații din fructe pot intra mai repede în sânge, ceea ce este exact ceea ce oamenii cu diabet vor să evite.

În loc să consumați fructe separat, încercați să le combinați cu o masă sau o gustare. Consumul de fructe alături de un aliment bogat în proteine, fibre sau grăsimi poate determina stomacul să elibereze alimente în intestinul subțire mai lent.

Beneficiul acestui lucru pentru cineva cu diabet este că o cantitate mai mică de zahăr este absorbită la un moment dat, ceea ce poate duce la o creștere mai mică a nivelului de zahăr din sânge în general.

De exemplu, studiile au arătat că doar 7,5 grame de fibre solubile – care se găsesc în fructe – pot reduce creșterea zahărului din sânge după masă cu 25%.

Tipul de fructe pe care îl consumi este, de asemenea, important. Pentru persoanele cu diabet, căutați fructe cu un indice glicemic scăzut, care vă vor crește glicemia mai lent. Acestea includ majoritatea fructelor, în afară de pepeni, ananas și fructe uscate.

Mitul 4: Cel mai bun moment al zilei pentru a mânca fructe este dimineața

Nu există nicio logică în spatele acestei idei și, de asemenea, nu există dovezi științifice care să o susțină.

Unele surse online susțin că  a consuma un aliment bogat în zahăr, cum ar fi fructele, crește nivelul de zahăr din sânge și „trezește” sistemul digestiv.

De fapt, orice aliment care conține carbohidrați vă va crește temporar glicemia, în timp ce glucoza este absorbită, indiferent de ora din zi.

Cu toate acestea, în afară de faptul că vă oferă organismului energie și alți nutrienți, acest lucru nu are niciun beneficiu special.

Nu este nevoie să vă „treziți” sistemul digestiv, deoarece este întotdeauna pregătit să intre în acțiune în momentul în care mâncarea vă atinge limba, indiferent de ora.

Și, deși consumul unei mese bogate în carbohidrați poate determina, temporar, corpul să folosească acești carbohidrați ca și combustibil, aceast lucru nu schimbă rata generală a metabolismului.

Adevărul este că fructele sunt sănătoase în orice moment al zilei.

Mitul 5: Nu ar trebui să mănânci fructe după ora 14:00

Mitul numărul 5 este similar cu mitul numărul 4, susținând că ar trebui să evitați fructele după ora 14:00.

Ideea este că un consum de fructe (sau orice carbohidrați) după ora 14:00. îți crește glicemia, pe care organismul tău nu are timp să-l stabilizeze înainte de culcare, ceea ce duce la creșterea în greutate.

Cu toate acestea, nu există niciun motiv să credem că fructele vor duce la creșterea zahărului din sânge după-amiaza.

Orice aliment care conține carbohidrați vă va crește glicemia, pe măsură ce glucoza este absorbită. Cu toate acestea, nu există dovezi că zahărul din sânge va crește mai mult după ora 14:00 decât în ​​orice alt moment al zilei.

De asemenea, nu există dovezi că un consum de fructe după-amiaza va duce la creșterea în greutate.

Corpul tău nu trece, pur și simplu, de la arderea caloriilor la stocarea lor sub formă de grăsime, atunci când te culci. Rata metabolică tinde să scadă pe măsură ce adormi, dar încă arzi o mulțime de calorii pentru a-ți menține corpul să funcționeze.

Mulți factori determină dacă sunt arse caloriile, pentru a furniza energie organismului, sau sunt stocate sub formă de grăsime, dar evitarea fructelor după un anumit moment al zilei nu este unul dintre aceștia.

Nu există nicio dovadă că evitarea fructelor după-amiaza duce la creșterea în greutate.

De fapt, dacă doriți să slăbiți sau să vă mențineți în greutate, cercetările indică faptul că persoanele care mănâncă multe fructe și legume pe parcursul zilei tind să cântărească mai puțin și au mai puține șanse să se îngrașă.

De exemplu, o revizuire a 17 studii a constatat că persoanele care au consumat cel mai mare aport de fructe au avut o scădere cu până la 17% a riscului de obezitate.

Așadar, a mânca multe fructe si legume este o modalitate excelentă de a obține nutrienții de care ai nevoie. În plus, dacă eviți fructele după-amiaza și înainte de culcare, elimini o opțiune sănătoasă, integrală, pentru o gustare sau un desert.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *