VIDEO-FOTO/ S-a dat startul sezonului mustului. În Parcul Izvor din București doritorii sunt așteptați de astăzi până duminică la must și pastramă

VIDEO-FOTO/ S-a dat startul sezonului mustului. În Parcul Izvor din București doritorii sunt așteptați de astăzi până duminică la must și pastramă

VIDEO-FOTO/ S-a dat startul sezonului mustului. În Parcul Izvor din București doritorii sunt așteptați de astăzi până duminică la must și pastramă
Must din Vrancea, pentru toate gusturile

Toamna are un singur MUST HAVE: mustul dulce și parfumat, stors pe loc, la Festivalul de Bun Must și Pastramă după Gust”. Astfel sună invitația organizatorilor evenimentului care are loc în Parcul Izvor din București începând de astăzi și până duminică.

Timp de trei week-end-uri, la rând, vom organiza astfel de manifestări în Parcul Izvor”, ne-a spus dl. Jan Costache, reprezentantul Autentic Technology Events, care a pus la cale evenimentul.

Must pe toate gusturile

Evident că vedeta târgului este mustul, preparat chiar în fața consumatorilor. Strugurii sunt zdrobiți pe loc în prese manuale, iar trecătorii pot degusta produsul realizat chiar acolo, sub ochii lor. Doritorii pot cumpăra și pentru acasă. Și fiindcă gusturile sunt diversificate, și strugurii folosiți la Mustăria lui Iulian sunt diferiți. Consumatorii au de ales între mustul obținut din trei soiuri diferite, fiecare cu aroma și dulceața sa. Cei care preferă vinul, pot degusta și ei mai multe soiuri de vinuri vrâncene, obținute din aceleași soiuri de struguri.

Dar mustul curge și mai bine atunci când este servit împreună cu o bucată de pastramă, proaspăt friptă. De aceea, organizatorii au invitat și producători de alimente tradiționale din carne. Pe loc, aceștia prepară, la comandă, pastramă de oaie, vită sau porc, după preferință, la grătar. Nu lipsesc nici tradiționalii mititei ori carnea la garniță, friptă pe plită. Bineînțeles, toate însoțite de mămăliguța proaspăt preparată și de murături apetisante.

Gurmanzii au de ce să fie fericiți

Cei care doresc ceva mai „ușor”, pot alege dintre o sumedenie de preparate tradiționale: slănină afumată, jumări, urechi afumate, șuncă sau brânzeturi tradiționale.

- articolul continuă mai jos -

Nici deserturile nu lipsesc: cozonaci, alivenci moldovenești, poale-n brâu, diverse plăcinte. Iar alături, la un alt chioșc se pot servi gogoși sau langoși preparate pe loc, eventual umplute cu dulceața de prune care fierbe în cazanul de alături.

Nici cei care preferă meniuri mai diferite nu au fost uitați. În cadrul târgului funcționează și un stand care oferă preparate siriene și turcești, precum și altul care oferă vestitele șuberek.

Toate felurile de mâncare sunt pregătite la vedere, în fața consumatorilor. Dar, oricât am insistat, niciunul dintre comercianți nu a vrut să ne dezvăluie secretul care face ca pastrama să rămână moale ori cel care face langoșii atât de delicioși. „Asta nu se spune niciodată!”, ne-a spus unul dintre grataragii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă