Foto: G4Food
Chiar și românii trăitori în Spania sau care călătoresc des în Peninsula Iberică, cel mai probabil n-au auzit niciodată de L’Alfàz del Pi. O mică localitate la 60 de km de Alicante și 100 de km de Murcia, cu vreo 20.000 de locuitori, așezată la doi pași de mare și cu muntele în partea opusă. Ce face special acest loc, pe lângă peisaje și atmosferă, sunt oamenii: în L’Alfàz del Pi peste jumătate din cei care trăiesc aici sunt străini. Și nu de un singur fel, ci 99 de naționalități, între care și câteva sute, aproape 1000 de români.
Asociația românească din L’Alfàz del Pi promovează România prin gastronomie
Claudia Țocu, Delia Burcea și Alina Moga sunt sufletul unei asociații românești, Asociația Română Carpatica, pe care au înființat-o în L’Alfàz del Pi pentru a participa la toate evenimentele organizate pe plan local. Și la care adaugă propriile sărbători.
Primăria de aici încearcă să fie liantul între toate aceste grupuri de oameni veniți din toate colțurile lumii, să-i ajute să se cunoască unii pe alții prin tradițiile și mai ales prin mâncarea de acasă a fiecăruia. Căci limbaj mai universal decât gastronomia nu există.
Așa că anual în L’Alfàz del Pi există Festivalul Naționalităților, unde oamenii vin cu ingredientele de acasă și gătesc fiecare într-un colț, apoi mănâncă toți împreună, gustând din preparatele celorlalți. Ale noastre au încercat să le pună pe masă diverse, inclusiv ciorba de burtă: „Străinii sunt puțini suspicioși când le spui ce mănâncă, dar le place. În mod particular, spaniolii mănâncă burtă. Deci nu este ceva ciudat pentru ei. Dar de exemplu, pentru cei din Anglia sau din Norvegia, presupun că e destul de neobișnuit”.
La Festivalul de Vinuri, tot anual, teoretic e greu de crezut că produse din afară îți pot face loc lângă vinurile locale, faimoase în toată lumea. Dar, surpriză, la firul ierbii, oamenii testează licorile din struguri românești și apoi cer o sticlă întreagă pentru acasă. „Nu ne așteptam să meargă așa de bine. Cunoscând Spania, cunoscând că au vinurile lor, ale noastre vând foarte bine”, spune fericită Claudia.
Evident sarmalele sunt vedeta când vorbim de promovarea mâncării românești: „Întotdeauna promovăm sarmalele, recunoaște Alina. Și niciodată nu dăm greș, nici cu sarmaua de varză, nici cu cea de viță. Deja micii, sarmalele, mămăliga, pălinca sunt niște chestii la ordinea zilei, cunoscute de toți străinii”. Iar Delia adaugă: „Eu am fost surprinsă, varza le place mult. Varza călită cu rață le place. Cel puțin eu am recomandat-o și le-a plăcut. Și chifteluțele”.
Chifteluțele sunt ceva aparte, plac tuturor, localnici sau rezidenți străini. Au și spaniolii chiftele, dar n-au usturoi și verdeață, așa ca ale noastre, spune Delia, care a dus chiftele românești la școală, la o petrecere cu copii de varii naționalități. „Am organizat tot așa o masă românească și am invitat copiii să servească. Printre felurile de mâncare am avut și chifteluțe. Au avut un succes fantastic”.
Ziua României la L’Alfàz del Pi
În lista cu evenimente organizate în Spania de Ziua Națională a României, cel din L’Alfàz del Pi este în fața orașelor cu comunități importante de români. „Este un eveniment la care anul trecut (și în anii anteriori) au fost mai mult de 1000 de persoane. A venit lume din Alicante, tocmai aici la noi, în L’Alfàz del Pi, adică de la 60 de kilometri. Au venit și din Murcia, de la 100 și de kilometri, special la Ziua României”, relatează Claudia.
Cei care vin se bucură de mâncare, muzică, momente emoționante organizate cu copiii, dar nu știu cât de mare e munca din spatele petrecerii. Cele trei femei ambițioase își pun la treabă soții și prietenii, organizează o clacă de pregătit sarmale și prăjituri, iar Delia strânge copiii și are emoții până în ultimul moment: „Să pui vreo 50 de copii din diferite școli să cânte același cântec, să danseze același dans, muzica să fie exact la secunda când trebuie să înceapă, să se audă exact cum vrem noi, toate chestiile tehnice din spate care nu se văd”. Iar Claudia recunoaște că șefa organizării e Alina. „Partea aceasta nu se vede, dar la sfârșit se vede rezultatul, cum a fost: bine sau nu. Toată lumea până acum mi-a spus că e bine”, se mândrește ea.
Acasă se gătește și se mănâncă românește, iar de „acasă” din România le e dor de covrigi, pește de Dunăre și fructe din livadă
Cum gătesc acasă? Românește, recunoasc toate. „Copiii, chiar dacă sunt crescuți aici, cu mâncarea spaniolă, le place mâncarea românească.” Ce gătesc? Mămăligă cu brânză și smântănă, mici, sarmale, spune Claudia, iar Delia adaugă și ciorba de perișoare.
Când merg acasă în România, la părinți, rude, sunt multe mâncăruri la care poftesc. „Eu primul lucru când ajung în România mănânc covrigi. Și fructe proaspăt culese din livadă”, spune Claudia, având nostalgia unei celebre covrigării din Galați. Iar Delia se gândește la mâncarea făcută de mama: „Orice gătește mama e bun. Mi-e dor în special de păstrăv și papanași”.
E greu să rezumi în câteva cuvinte o poveste atât de lungă. Iar partea frumoasă nu stă doar în toate lucrurile minunate pe care cele trei femei le realizează, ci și în entuziasmul care le „mână în luptă”, bucuria care li se citește în glas când povestesc despre tot ce fac. Un grup de prietene care la mii de km distanță de casă păstrează tot ce au învățat ele acasă în copilăria și simt că trebuie să împărtășească și cu alții.
Proiectul „De la Sarmale la Tapas” este susținut de Ambasada Regatului Spaniei în România
Montaj video: Sergiu Ioana.
Interviul a fost transcris cu Vatis Tech.
Citește și
Citiți aici interviul integral
Claudia Țocu: Bună ziua. Eu sunt Claudia Țocu, sunt administrativ (funcționar – n.r.) în cadrul Primăriei din L’Alfàz del Pi, Departamentul Străinilor.
Delia Burcea: Bună ziua. Numele meu este Delia Burcea, sunt colaborator în cadrul proiectului de limbă, cultură și civilizație românească. Cu alte cuvinte, predau limba română elevilor români din școlile de aici.
Alina Moga: Bună ziua. Numele meu este Alina Moga și sunt din România, din Sibiu.
Intervievator: Înțeleg că, în același timp, înființați sau ați înființat o asociație românească. Am putea să aflăm câteva lucruri despre asociația voastră?
Alina Moga: Da, cum ați spus și dumneavoastră, este o asociație nou înființată. Numele ei este Asociația Română Carpatica, cu sediul în L’Alfàs del Pi, dar este dedicată, în principiu, tuturor românilor. Printre alte lucruri pe care le face această asociație este și promovarea tradițiilor românești.
Ioana Costescu: Între altele, am să vă propun astăzi să discutăm mai mult despre partea culinară a tradițiilor românești, pentru că noi suntem G4 Food și vrem să vorbim și să aflăm mai multe despre gastronomia românilor din zonă și despre cum interacționează ea cu gastronomiile locale.
În primul rând, trebuie să spunem că acest oraș are o particularitate. Sunt foarte mulți străini aici. Ne poate spune mai mult Claudia.
Claudia Țocu: Eu vă pot spune multe, căci muncesc în departamentul internațional (al primăriri -n.r.). Noi organizăm, avem un eveniment anual care anul ăsta este la ediția a 18-a, se numește Ziua Internațională din L’Alfàz del Pi. Anul trecut am avut o participare de 68 de grupuri. De ce? Pentru că în L’Alfàz del Pi, mai mult de jumătate din populație este de naționalitate străină. Avem 99 de naționalități locuind aici. Deci vă imaginați că între 20.000 de locuitori, mai mult de 10.000 sunt străini.
IC: Evident, cei mai mulți sunt din zonele nordice sau englezi. Dar românii sunt o comunitate importantă aici?
Claudia Țocu: Sunt o comunitate foarte importantă. Sunt pe locul patru în clasamentul străinilor, să zic. În clasament, pe primul loc sunt norvegienii, cu 2000 și ceva de înregistrați în primărie – deși sunt mult mai mulți, dar vorbim de cei înregistrați de Institutul Național de Statistică. După aceea sunt olandezii, cred că erau englezii și după aceea suntem noi, românii. O comunitate destul de mare, cu 794, cred că erau, de cetățeni.
IC: Cum se întâmplă cu mâncarea acestor comunități? Există restaurante de mai multe specialități?
Claudia Țocu: În zonă există restaurante, cel puțin la noi în L’Alfàz del Pi sunt cel puțin vreo cinci restaurante cu meniu românesc. S-a format deja o comunitate strânsă. Ne cunoaștem toți. Știm: „Vreau sarmale, mă duc la restaurantul respectiv. Vreau ciorbă, mă duc la celălalt.” Pe lângă asta, gastronomia românească este foarte integrată în zonă. De ce? Din partea noastră, a departamentului de străini, organizăm evenimente cum ar fi Să luăm masa, unde ne strângem foarte multe naționalități și fiecare gătește ceva. Aici, în centrul acesta (unde luăm interviul, un sediu al serviciilor sociale ale primăriei – n.r.), facem mâncarea. O gătim pe loc, aducem ingredientele și fiecare pregătește un platou tipic din țara lui, iar după aceea toți gustăm din toate platourile pregătite.
La Ziua Internațională la fel, se promovează cultura internațională și avem prezență românească, Asociația Română Carpatica. Și deja micii, sarmalele, mămăliga, pălinca sunt niște chestii la ordinea zilei, cunoscute de toți străinii.
IC: Deci mâncarea românească e destul de integrată. Ciorba de burtă, la fel?
Claudia Țocu: Da, asta e cumva ciudat, pentru că străinii sunt puțini suspicioși când le spui ce mănâncă, dar le place.
IC: Foarte mulți străini, nu neapărat spanioli?
Claudia Țocu: Am înțeles. Mă refer la alte naționalități. În mod particular, spaniolii mănâncă burtă. Deci nu este ceva ciudat pentru ei. Dar de exemplu, pentru cei din Anglia sau din Norvegia, presupun că e destul de neobișnuit.
Alina Moga: Probabil sunt deschiși la alte gusturi, alte meniuri și chiar le place.
IC: Chiar le place, asta e important! Trecând într-un alt registru, voi gătiți acasă?
Claudia Țocu: Eu gătesc acasă, dar mai mult Delia gătește acasă.
IC: Și ce gătești, Delia? Mai mult românești sau mai mult spaniole?
Delia Burcea: Românești. Nu știu nimic să fac spaniol.
IC: O declarație tranșantă! Copiii mănâncă?
Delia Burcea: Da, copiii s-au obișnuit cu mâncarea spaniolă, dar nu fac mofturi. Preferă mâncarea românească.
Alina Moga: Eu nu am copii, așa că n-are cine să-mi ceară un alt meniu.
Claudia Țocu: Noi avem copii. Copiii mei mănâncă orice. Chiar dacă sunt crescuți aici, cu mâncarea spaniolă, le place mâncarea românească: brânza cu mămăligă, le plac pastele cu brânză, normal, micii, sarmalele. Astea le mănâncă foarte natural.
Delia Burcea: În familia mea (eu am un copil), el este ciorbar. Ciorba de perișoare este preferata. Și la mine în casă gătesc 80% românești.
IC: Mergeți des în România?
Claudia Țocu: Încercăm să mergem în fiecare an.
IC: Prima dată când ajungeți în România…
Claudia Țocu: Dacă este vară, fructe! Fructe pe care le devorăm în două ore. Gustul de acasă nu-l regăsim aici sub nicio formă.
IC: E mirare că sunteți lângă Murcia, care e grădina Europei, nu?
Alina Moga: Chiar și așa, când mă duc în curte la bunica și rup de acolo o caisă sau o piersică, sau ce mai are ea prin curte, nu se compară cu ceea ce cumpăr aici.
Delia Burcea: Și iarna, ce gătește mama acasă e bine venit. Primul lucru pe care îl căutăm acasă este păstrăvul, mămăliga cu brânză și cu smântână și papanașii.
Claudia Țocu: Și peștele, peștele din Dunăre, din Dobrogea. Este incomparabil. Mi-a venit mama de acasă și mi-a adus doi pești din România și mi-a făcut… Eu când merg în România, primul lucru e să mănânc covrigi, că noi avem o covrigărie foarte cunoscută. Sunt din Galați și în Galați este o covrigărie foarte cunoscută. Primul lucru tragem la covrigi, și după aceea tragem la țară, la copaci, la fructe din copac. Chiar am fost și săptămâna trecută, eram cucuiată [cocoțată] într-un copac. Și brânza de la oi, cea naturală, pe care nu o putem obține aici, asta căutăm: o roșie din grădină, un castravete, o salată făcută ca înainte. Chiar dacă aici sunt feluri și soiuri de roșii, nu sunt ca la noi.
IC: Ce le-ați recomanda spaniolilor, de exemplu, sau celor de altă naționalitate? Dintre toate mâncărurile românești, pe care le-ați recomanda-o pe principiul: “Asta sigur o să-ți placă.”
Alina Moga: Întotdeauna promovăm sarmalele. Și deși știm că nu este chiar a noastră, ci mai mult turcească, ne-am însușit-o și o recomandăm cu căldură. Și niciodată nu dăm greș, nici cu sarma de varză, nici cu cea de viță. La fel și micii sunt foarte bine primiți.
Delia Burcea: Eu am fost surprinsă, varza le place mult. Varza călită cu rață le place. Cel puțin eu am recomandat-o și le-a plăcut. Au fost plăcut surprinși de varză. Aici ei nu mănâncă decât varza aia creață, un pic acidă. Ori o mănâncă fiartă, cea naturală, ori mănâncă varza germană acidă (fermentată – n.r.), dar nu ca la noi. Nu au varză pusă cu sare, nu știau ce e aia varză murată. Și iarăși, chifteluțele. Am fost surprinsă când, în ultima zi de școală, am organizat tot așa o masă românească și am invitat copiii să servească. Printre felurile de mâncare am avut și chifteluțe. Au avut un succes fantastic, pentru că seamănă cu albondigas (chiftelele) lor. Și atunci ei au venit și au probat, le-a plăcut.
IC: Trebuie să spunem că din punctul nostru de vedere, albondigas sunt un surogat de chifteluțe, că nu sunt așa de aromate și usturoiate ca ale noastre.
Alina Moga: De aceea și vin copiii, cel puțin pe copii i-am atras cu asta.
IC: Am înțeles că ați avut anul trecut un eveniment și legat de vinuri în care ați încercat să promovați vinurile românești. Cum a mers?
Claudia Țocu: A mers foarte bine. Surprinzător de bine. Nu ne așteptam să meargă așa de bine. Cunoscând Spania, cunoscând că au vinurile lor, ale noastre vând foarte bine.
IC: Ce fel de vinuri le-au plăcut?
Claudia Țocu: Rose-ul demi-dulce și albul de Cotnari. Merlot-ul roșu demisec. Nu ne așteptam să vindem atât de bine spaniolilor vinul nostru. Da, veneau și luau sticla întreagă.
IC: Și la Ziua României, ce organizați acolo?
Claudia Țocu: E o nebunie mare! Ziua României este un eveniment pe care nu prea îl organizează multe primării de aici. Chiar dacă îl organizăm noi ca asociație, avem un sprijin enorm al primăriei: ne cedează instalațiile municipale (locația – n.r.), ne dau toate serviciile tehnice de care avem nevoie. Este un eveniment la care anul trecut (și în anii anteriori) au fost mai mult de 1000 de persoane. A venit lume din Alicantei, tocmai aici la noi, în L’Alfàz del Pi, adică de la 60 de kilometri. Au venit și din Murcia, de la 100 și de kilometri, special la Ziua României.
Încercăm ca evenimentul să fie compus (de-aia mai devreme vă ziceam că fiecare are o parte bine definită).
Delia Burcea: Eu aduc momente artistice: scenete, o șezătoare (spre exemplu, am făcut într-un an patru șezători).
Claudia Țocu: Avem partea artistică, partea oficială (cu oficialitățile). A venit și doamna consul, vin oficialități locale. Avem un moment oficial cu copiii de la școală. După aceea avem moment de petrecere și dans, voie bună și mâncare. Acolo avem partea culinară. E multă muncă. În general, sarmale și mici au fost în fiecare an. După aceea avem partea artistică cu cântăreți care evoluează pe scenă. Nu avem nevoie să-i aducem din România, pentru că în Spania sunt cântăreți români care ridică lumea de la masă în două secunde. Românii vor petrecere, nu vor nume și faimă. Vor să stea la o masă cu prietenii, să se simtă bine, să bea, să mănânce, să se distreze. Vor să fie un acordeonist, un trompetist, o voce bună.
IC: Cine sunt bucătarii la petrecerile astea?
Alina Moga: Soții, prietenii. Nu sunt profesioniști.
Claudia Țocu: I-am făcut noi să fie profesioniști. Dar le iese. Asta e important. Avem o problemă, un impas… Stați liniștit, că Dumnezeu ne iubește, asta e vorba. O să vedeți că reușim!
Delia Burcea: Dumnezeu ajută, dar trebuie să-l ajutăm și noi pe el.
IC: Se vede din activitatea voastră că ați pus și voi umărul.
Claudia Țocu: Și punem umărul! Avem zile grele în preajma evenimentului, cu multă căutare de produse proaspete, produse de calitate. E multă alergătură, dar la final când vezi că lumea se simte bine… Noi încercăm și nu e ușor.
Delia Burcea: Să pui vreo 50 de copii din diferite școli să cânte același cântec, să danseze același dans, muzica să fie exact la secunda când trebuie să înceapă, să se audă exact cum vrem noi, toate chestiile tehnice din spate care nu se văd…
Claudia Țocu: Aia e nebunie! Acolo e șefă Alina.
Alina Moga: Partea cea care nu se vede, dar la sfârșit se vede rezultatul, cum a fost: bine sau nu. Toată lumea până acum mi-a spus că e bine. În ziua respectivă, totul trebuie să pară că a fost ușor. Noi cu hârtiuța și cu desfășurătorul nostru știm fiecare în ce moment și unde trebuie să fie.
Claudia Țocu: Noi știm de câte ori ne conectăm online și discutăm și punem fiecare secundă pe hârtie.
Delia Burcea: Ați făcut desenele? Pentru că organizăm și expoziții de desene și de obiecte realizate de copii, astfel încât intrarea în locul unde se desfășoară evenimentul să fie o intrare, hai să zicem, un ambient de România, cu desene din Deltă, cu desene ale unor obiecte tradiționale, cu steagul românesc, cu obiecte realizate de copii din hârtie creponată… Realizăm costume populare din hârtie creponată cu ajutorul lor, pentru o intrare minunată. Iar mai apoi, înăuntru e altceva.
IC: Mulțumim foarte mult. Succes și anul ăsta cu evenimentele pe care le organizați!
Răspuns (colectiv): Vă mulțumim!
