Adrian Ionilă, un antreprenor român în vârstă de 34 de ani, care a preluat restaurantul „Beef Club” din Milano, se confruntă cu o provocare serioasă: lipsa de personal calificat dispus să lucreze în sectorul ospitalității. În ciuda faptului că oferă condiții bune și un salariu atractiv, chiar și 4.000 de euro pentru un bucătar, mulți dintre tinerii cărora le propune joburi refuză din cauza programului dificil, conform Corriere della Sera.
„Când, cu un anumit curaj, am decis să preiau acest restaurant, aveam o mulțime de temeri: mă temeam că voi avea dificultăți să umplu cele 100 de locuri și să gestionez costurile sau că nu voi fi luat în serios pentru că veneam din România. Niciodată nu mi-aș fi imaginat că nu voi reuși să recrutez personalul”, a povestit Adrian Ionilă. De doi ani, românul încearcă să mențină Beef Club în topul preferințelor milaneze, dar lipsa de personal îl forțează uneori să închidă restaurantul o zi în plus pe săptămână.
Problema lipsei de angajați în sectorul HoReCa nu se rezumă doar la cazul său. „Deseori, tinerii stabilesc interviuri și nu se prezintă sau renunță la locul de muncă după câteva săptămâni. Nu rezistă la efortul cerut de un ritm de lucru constant”, explică Ionilă. Tânărul român spune că a oferit unui bucătar un salariu de 4.000 de euro, dar acesta a refuzat, deoarece nu dorea să lucreze în weekend. Situația a ajuns astfel încât „parcă acum ei ne intervievează pe noi”, a adăugat sursa citată.
Adrian Ionilă nu este singurul antreprenor care se confruntă cu această provocare. Pino Scalise, proprietarul mai multor localuri din Milano, consideră că tinerii nu sunt pregătiți pentru viața profesională din cauza lipsei cursurilor de formare. Un alt exemplu este Fabrizio Persi, managerul Bhangra Bar, care oferă cazare pentru a atrage angajați, dar rezultatele nu sunt convingătoare: „După un an, doar unul dintre cei patru angajați care aveau cazare a rămas, ceilalți au plecat”.
Sebastian Gatto, directorul Savini Group, evidențiază dificultăți suplimentare, cum ar fi prețul ridicat al chiriilor din Milano și transportul public limitat pe timpul nopții. „Problema scumpirii chiriilor pentru angajați nu poate fi rezolvată cu o locuință împărțită cu colegii”, spune acesta, adăugând că programul de lucru în weekend și salariile modeste în comparație cu costul vieții din Milano reprezintă și ele factori importanți.