Taylor Townsend a prezentat scuze pentru comentariile făcute cu privire la mâncarea chinezească servită la bufetul Turneului de Tenis din Shenzhen

Taylor Townsend a prezentat scuze pentru comentariile făcute cu privire la mâncarea chinezească servită la bufetul Turneului de Tenis din Shenzhen
Foto: Facebook

Americanca Taylor Townsend a prezentat scuze, miercuri, pentru comentariile pe care le-a făcut despre mâncarea servită la bufetul dinaintea turneului final Billie Jean King Cup, la Shenzhen, relatează Reuters, transmite News.ro.

„Este cel mai nebunesc lucru pe care l-am văzut vreodată… şi oamenii mănâncă asta”, a spus ea în videoclipurile postate pe reţelele de socializare.

„Când mă uit înapoi… aceşti oameni ucid literalmente broaşte… broaşte-taur. Nu sunt otrăvitoare? Nu sunt cele care provoacă negi, furuncule şi alte chestii?”

Tânăra de 29 de ani şi-a cerut scuze ulterior, în urma reacţiilor negative.

„Am vrut doar să apar aici şi să prezint scuze sincere din toată inima”, a scris ea pe reţelele de socializare. „Înţeleg că sunt foarte privilegiată ca sportivă profesionistă, având posibilitatea de a călători în întreaga lume şi de a experimenta diferenţele culturale, ceea ce este unul dintre lucrurile pe care le iubesc atât de mult la meseria mea. Am avut parte doar de experienţe şi momente extraordinare aici şi în cadrul turneului. Toată lumea a fost foarte amabilă şi politicoasă, iar lucrurile pe care le-am spus nu reflectă deloc acest lucru”.

- articolul continuă mai jos -

Townsend, care a fost implicată într-o dispută aprinsă cu Jelena Ostapenko la US Open luna trecută, face parte din echipa SUA care va înfrunta Kazahstanul în sferturile de finală ale turneului de la Shenzhen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă