Planurile Comisiei Europene de a slăbi standardele de protecție privind pesticidele sunt ilegale și contravin dreptului european, potrivit unui aviz juridic publicat miercuri. Documentul avertizează că modificările propuse ar reduce semnificativ nivelul de protecție a sănătății și mediului și ar încălca principiul precauției, consacrat în legislația Uniunii Europene, arată pan-europe.info.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Avizul a fost comandat de mai multe organizații de mediu și pentru protecția consumatorilor. Printre acestea, Aurelia Foundation, ClientEarth, Deutsche Umwelthilfe, foodwatch și Pesticide Action Network. Acestea solicită președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să oprească inițiativa legislativă. Organizațiile cer, de asemenea, eurodeputaților și statelor membre să respingă propunerea în Parlamentul European și în Consiliul UE. Aici aceasta urmează să fie discutată pe 2 februarie.
„Food and Feed Safety Simplification Omnibus”
Propunerea face parte din pachetul legislativ denumit „Food and Feed Safety Simplification Omnibus”. Potrivit experților, acesta ar elimina evaluările periodice obligatorii ale riscurilor pentru substanțele active din pesticide. În aceste condiții, majoritatea pesticidelor ar putea primi autorizații pe durată nedeterminată. Chiar și în cazul apariției unor dovezi științifice noi privind riscuri de cancer sau contaminarea apelor subterane, reevaluarea ar urma să aibă loc doar dacă Comisia ar decide explicit acest lucru, un proces care ar putea dura ani.
Avizul juridic subliniază că aceste schimbări contrazic jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. În hotărârea Blaise din 2019, instanța a stabilit că legislația privind pesticidele trebuie să respecte principiul precauției și să asigure un nivel ridicat de protecție a sănătății, inclusiv prin luarea în considerare a celor mai recente date științifice.
Procedura accelerată, criticată
De asemenea, organizațiile semnatare critică procedura accelerată prin care Comisia încearcă să promoveze proiectul. Mai ales că se promovează fără evaluare de impact și fără consultare publică. Potrivit raportului, comentariile critice ale experților și organizațiilor au fost ignorate, deși efectele asupra mediului și sănătății vor fi majore.
Reprezentanții societății civile avertizează că propunerea favorizează interesele industriei în detrimentul sănătății publice. „Sub pretextul reducerii birocrației, se demontează mecanisme esențiale de protecție pentru oameni, biodiversitate și albine”, susțin aceștia, cerând statelor membre să respingă inițiativa și să mențină standarde stricte de control al riscurilor asociate pesticidelor.

FOTO: Dreamstime/David Moreno Hernandez





