Retetele Juanitei: Ardei umpluți cu carne și orez după rețeta mamei mele

ardei umpluti, retete traditionale, retetele juanitei, retete
Pentru weekend, familia lărgită a cerut ardei umpluți, ”ca la mama acasă”. Azi gătim românește, poate pe seară facem și ceva tapas spaniole. Ca fapt divers să știți că și spaniolii pregătesc ardeii (și roșiile, vinetele) umpluți cu carne sau orez. Oricum, nu știu pe nimeni căruia să nu-i placă niște ardei cu carne și orez și asezonați cu multă smântână. De când era fiul meu foarte micuț (acum tocmai a ajuns la majorat), o ruga mereu pe bunica să-i facă ardei umpluți. Mama s-a dus dintre noi acum câțiva ani, dar rețeta ei supraviețuiește și toată familia se bucură de ardeii cei rotofei.
Eu am avut azi la masă familia lărgită, cum vă spuneam, așa că am preparat mâncarea în cea mai mare cratiță pe care o am. Au ieșit 18 ardei, din cei mici, verzi, românești. Am găsit din fericire la magazinul românesc din vecinătate. Sunt buni și cei spanioli, dar sunt foarte mari, cei românești parcă se coc mai bine, au și coaja mai subțire.
Pentru ardei am folosit:
1,5 kg de carne de pui (pulpă dezosată și tocată)
3 pumni de orez cu bobul rotund
2 cepe medii, tocate mărunt
O legătură de pătrunjel tocată fin
Sare, piper, boia dulce
Pentru sos, pe care îl pregătesc separat și îl torn peste ardeii îndesați în cratiță am pus:
O roșie rasă
Un borcan mic de bulion
Capacele de la ardei, care au rămas după ce i-am tăiat, mărunțite bine
O ceapă tăiată foarte fin
O pastilă concentrat bio de legume
Câteva linguri de ulei (eu pun de măsline)
Sare, piper, boia
Am spălat și curățat ardeii, ca în fotografie, capacele tăiate le-am păstrat pentru sos. Am așezat ardeii în cratiță cu gura în sus, bine proptiți unul în altul. Și am pregătit carnea, amestecând-o cu ceapa tăiată, orezul, pătrunjelul și condimentele. Carnea nu se gustă crudă căci e de pui. La fel și când folosiți carne de porc. Carnea la final trebuie să fie afânată, dacă e prea dură, prea îndesată, puneți-i un strop de apă, altfel vor ieși gloanțe după coacere. Se umplu ardeii fără a îndesa carnea prea tare, cam pe trei sferturi, căci orezul la fiert se va umfla.
Separat, pregătim sosul. Puteți pune toate ingredientele într-un blender și să le pasați repede sau să le tocați mărunt. Le trageți 10 minute în tigaie, în uleiul încins și după ce ați stins focul puneți o cană de apă.  Tot sosul se toarnă peste ardei, cratița o băgați la cuptorul încins pentru două ore. 180 de grade, căldură sus-jos. Dacă vedeți că încep să se ardă deasupra, îi acoperiți cu folie de aluminiu.
Aceștia sunt ardeii noștri, cu interior pufos, se topesc în gură și merg perfect cu o lingură-două de smântână și o felie de pâine pentru întins în sos.
Să vă mai spun că am fost 7 persoane și din 18 ardei au mai rămas doar doi? Fiul meu a mâncat porție dublă.
Poftă bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *