Arad: 6.000 de porci au fost ucişi la ferma din Cermei unde a fost depistată pesta africană

nou-focar-de-pesta-porcina-la-arad-1500-de-animale-au-fost-ucise Foto: Dreamstime/Tsekhmister

Autorităţile au fost nevoite să ucidă preventiv aproximativ 6.000 de porci din ferma din Cermei în care, la începutul lunii ianuarie, a fost confirmată pesta africană, iar locul a rămas sub supraveghere sanitar-veterinară 30 de zile înainte de repopularea cu animale, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad, Marcel Roşu, a declarat joi, pentru AGERPRES, că iniţial a fost afectată o parte a fermei şi se estima uciderea preventivă a 1.500 de porci, dar boala s-a extins în toată ferma.

„A fost necesară eliminarea efectivului de porci din cauza evoluţiei focarului de boală. Cele aproximativ 6.000 de cadavre au fost îngropate în perimetrul fermei, cu luarea unor măsuri speciale de biosecuritate”, a declarat Marcel Roşu.

El a precizat că activitatea fermei, care în prezent nu mai are niciun porc, va putea fi reluată doar după expirarea perioadei de 30 de zile de supraveghere specială.

Pe de altă parte, în două zone ale judeţului au fost depistaţi porci mistreţi cu pestă porcină. La Gurahonţ, testele făcute asupra a trei mistreţi vânaţi au confirmat că aceştia fuseseră bolnavi. De asemenea, pe fondul de vânătoare de la Bata, a fost găsit un cadavru, iar analizele au confirmat că mistreţul fusese infectat cu pestă africană.

Pentru că pericolul ca virusul să se răspândească în judeţ rămâne ridicat, DSVSA Arad reaminteşte că animalele vii şi carnea de porc trebuie cumpărate doar de la furnizori autorizaţi.

La finalul anului trecut, o altă fermă mare de porci, din comuna Olari, a fost afectată de apariţia pestei porcine africane, iar aici au fost ucise preventiv peste 5.600 de animale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *