EXCLUSIV | Pensiile speciale, la un pas să blocheze fondurile europene pentru fermieri / Daniel Buda a obținut un acord politic între europarlamentari: „Nu vreau să mai fie o povară suplimentară în spatele fermierilor”

Daniel Buda Sursa foto: Daniel Buda (Facebook)

Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, a declarat în exclusivitate pentru G4Food, că a reușit să obțină un acord politic larg între europarlamentari, astfel încât fermierii să nu fie penalizați și să nu piardă fondurile europene, din cauza reformelor neîndeplinite de statele membre.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

„Există acum un acord politic la nivelul parlamentului, de a fi clarificate lucrurile într-o manieră în care niciun fermier să nu-și poată pierde fondurile europene, ca urmare a faptului că statul membru nu-și îndeplinește anumite obligații, anumite angajamente.

Sigur că noi intrăm în această zonă, când vorbim de statul de drept. Statul de drept este un element pe care nu-l discutăm, el trebuie să fie respectat, dar, dincolo de statul de drept, orice altă chestiune este interzis să fie aplicată pentru fermieri”, a susținut vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European.

„Nu vreau să mai fie o povară suplimentară în spatele fermierilor”

Problema este mai mult decât spinoasă și a pus pe jar fermierii din toată Europa, după ce Comisia Europeană a anunțat că dorește să impună un sistem de condiționalități, privind accesul la fondurile europene, condiționalități pe care statele membre trebuie să și le asume în anumite domenii deficitare.

„Noi am spus foarte clar că nu suntem împotriva reformelor, nu suntem împotriva acestor condiționalități, dar ele trebuie să fie sectoriale, adică legate de sectoarele respective.

Trebuie să nu permitem ca fermierii să se expună riscului de a pierde fonduri europene, ca urmare a faptului că un guvern oarecare nu a finalizat o reformă în domeniul pensiilor, sau în domeniul, știu eu, al energiilor regenerabile.

Adică, nu vreau să mai fie o povară suplimentară în spatele fermierilor, care să nu fie în legătură cu activitatea lor”, a argumentat europarlamentarul Daniel Buda.

Daniel Buda: „Pot să vă garantez că nu va exista o astfel de posibilitate!”

„Această propunere există din partea Comisiei Europene (n.red.: a condiționalității), dar este treaba noastră ca europarlamentari să ne asigurăm că astfel de lucruri nu se vor întâmpla și pot să vă garantez că nu va exista o astfel de posibilitate. Cel puțin, pe discuțiile din Parlament am avut cu toți colegii din Parlament, indiferent de culoare politică, un acord politic în acest sens, de a preveni posibilitatea ca fermierii să suporte penalizări pentru chestiuni care nu le sunt lor imputabile.

Pentru că, vă spun: si astăzi, fermierii, dacă greșesc, sunt sancționați. Deși uneori, azi, în România, suntem în situația în care, de exemplu, fermierii, în momentul de față, sunt chemați pe la APIA, din cauza unor așa-zise incendii, care sunt văzute din sistemele de cartografiere a terenurilor, deși n-au fost incendii pe acele terenuri. Dar ei sunt chemați să explice că nu au fost incendii pe terenul lor!” , a declarat europarlamentarul Daniel Buda, pentru G4Food.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *