Unii le spun pancakes, alții le spun focaccine, un fel de focaccia formai mini, alții, pe filieră britanică, pe spun chiar fritters. În realitate, sunt un preparat care presupune o bază din făină, ouă și lapte, la care adăugăm orice amestec de legume ne inspiră, cu condiția să nu conțină umiditate în exces. Sau, dacă se verifică asta, să potrivim amestecul final adăugând mai puțin lapte. Una peste alta, este o excelentă idee de a recicla și legume deja gătite rămase prin frigider – o rețetă antirisipă prin definiție.
Sunt mai degraba pancakes, pentru că se prepară dintr-o compoziție similară cu compoziția de bază a clătitelor americane, care prevede și un mic adaos de praf de copt, care să le facă mai afânate. Ceea ce înseamnă că e vorba de o compoziție instant. Și nici nu trebuie să aprindem cuptorul, se coc rapid în tigaie. Diferența față de clasicele pancakes constă în faptul că nu conțin zahăr sau alt înducitor: în compoziția cu gust neutru se adaugă multe legume, mărunțite anterior și semipreparate rapid în aceeași tigaie în care apoi le coacem.
Ușor de făcut, rapide și delicioase: ideale la o cină ușoară de duminică, în care poate am făcut mici abuzuri până la orele serii. Dar ideale și de luat în zilele următoare la pachet.
Le putem servi cu un sos de iaurt alături, cu hummus sau pur și simplu cu un strop de suc de lămâie. Iar dacă nu ținem să mâncăm vegetarian, le putem asocia și cu felii subțiri de preparate din carne, sau brânzeturi.
Ingrediente pentru 4 porții / 8 pancakes cu legume
300 g făină albă obișnuită
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
100 g iaurt natural (sau ricotta, pentru un aluat mai pufos)
150 ml apă
2 linguri ulei de măsline, sau altul
1 linguriță praf de copt pentru preparate sărate
sare, după gust
2 linguri de parmezan ras, sau orice altă brânză rasă
1 dovlecel ras
1 morcov ras
½ ardei gras tăiat cubulețe mici
1 ceapă verde
ierburi aromatice și condimente după preferință
sare și piper, după gust
Procedeu
Într-un bol mare, amestecăm făina cu praful de copt și un praf de sare. Adăugăm iaurtul, apa și uleiul, apoi amestecăm până obțineți o compoziție moale.
Încorporăm acum și legumele rase și ardeiul tăiat cubulețe, împreună cu parmezanul și ierburile aromatice, sare, piper și alte eventuale condimente. Aici avem două opțiuni: fie sotăm rapid în tigaie 2 minute legumele, prind o crustă ușoară și devin mai gustoase; fie le adăugăm direct.
Împărțim compoziția ochiometric în 8, pentru a face 8 pancakes mai mari, sau le facem mici și le împărțim apoi în 4 porții egale.
Le coacem pe rând într-o tigaie antiaderentă unsă cu puțin ulei, la foc mic. Le întorcându-le pe ambele părți, până devin aurii. Le ținem sub capac circa 2-3 minute pe fiecare parte, nu mai groase de 1 cm .
Aceste pancakes cu legume se servec atunci când sunt calde încă dar sunt foarte bune și la temperatura camerei. Ideal, cu o salată verde alături.