Obezitatea, pe primul loc în topul afecţiunilor care îi afectează pe preşcolari, conform DSP Buzău. La începutul noului an de învățământ doar 59 de cabinete medicale în școlile din tot județul

tratament copii obezi Sursa foto: Nuzza1 | Dreamstime.com

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Buzău informează că, în urma datelor înregistrate în ultimii ani, viciile de refracţie, urmate de obezitate de cauză neendocrină şi boli neuropsihice sunt afecţiunile care afectează cel mai mult elevii, transmite Agerpres.

Astfel, transmite sursa citată, în urma evaluărilor privind starea de sănătate a copiilor şi tinerilor din colectivităţi, prin examinarea medicală de bilanţ a stării de sănătate a preşcolarilor şi elevilor din clasele a-I-a, IV-a, VIII-a, XII-a de către medicii şcolari şi de familie în anii precedenţi, specialiştii DSP au determinat ca principale afecţiuni care afectează tinerii şi copiii, obezitatea şi viciile de refracţie. “Analiza prevalenţei afecţiunilor cronice depistate pune în evidenţă următoarele: numărul copiilor depistaţi cu boli cronice creşte odată cu vârsta; ierarhia cauzelor de boală situează pe primul loc viciile de refracţie şi alte boli ale ochiului, urmate de obezitate de cauză neendocrină, boli neuropsihice, afecţiuni cronice amigdaliene şi ale vegetaţiilor adenoide, deformări câştigate ale coloanei vertebrale. În mediul urban, obezitatea de cauză neendocrină ocupă unul din primele trei locuri în ierarhia cauzelor de boală, la toate categoriile de vârstă examinate şi este pe primul loc la preşcolari. Odată cu creşterea în vârstă, creşte şi numărul copiilor depistaţi cu vicii de refracţie şi deformări câştigate ale coloanei vertebrale. Creşterea morbidităţii prin boli cronice de la vârsta preşcolară la adolescenţă ne arată influenta majoră, uneori iremediabilă, a factorilor din mediul de viaţă şi muncă pentru sănătatea copiilor”, precizează sursa citată.

În context, DSP Buzău anunţă că în debutul anului şcolar 2024-2025 erau înregistrate 59 de cabinete medicale, dintre care doar şase în mediul rural. Cabinetele medicale şcolare asigură, printre altele, servicii profilactice de menţinere a stării de sănătate individuale şi colective prin efectuarea triajului epidemiologic în unităţile de învăţământ preuniversitar, examinări medicale de bilanţ a stării de sănătate a copiilor pe anumite grupe de vârstă şi servicii de supraveghere şi evaluare a stării de sănătate, inclusiv sănătate orală. “59 colectivităţi de copii şi tineri deţin cabinet medical, 53 în mediul urban şi 6 în mediul rural. În mediul urban, 13 medici şcolari şi de familie au asigurat asistenţa medicală în cabinetele şcolare pentru aproximativ 30.000 de preşcolari şi şcolari. În municipiile Buzău si Râmnicu Sărat funcţionează 10 cabinete medicale de stomatologie care asigură asistenţa medicală pentru aproximativ 9.000 de preşcolari şi şcolari, fiind deservite de 11 medici stomatologi”, au transmis, pentru AGERPRES, reprezentanţii DSP Buzău.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *