”Odată cu venirea lunii septembrie, pare să se declanșeze o paranoia colectivă legată de transformarea corpului în „cea mai bună versiune a noastră”, un termen care, sincer, mi se pare destul de suspect”, spune nutriționista Azahara Nieto în El Pais. Este perioada în care se pare că trebuie să începem să medităm, să învățăm germană, să planificăm mesele pentru întreaga săptămână, să începem antrenamente de forță și, bineînțeles, să slăbim.
Influența rețelelor sociale a amplificat acest fenomen până la punctul în care cei care decid să își continue viața ca înainte de vacanță, dar puțin mai odihniți, devin „oi negre” ale turmei. În lumea nutriției apar provocări, planuri detox, tabele de exerciții pentru a „arde” înghețata din vară și, ca de obicei, cea mai recentă dietă la modă.
De la o dietă la alta în căutarea soluției perfecte
Există oameni care își petrec viața sărind de la o dietă la alta, conduși de teama de a nu ști să mănânce corect fără un plan dietetic conceput de altcineva. Această dinamică îi duce într-un ciclu alternativ de restricții și excese, însoțite de sentimente de vinovăție și remușcări.
Acești oameni sunt cunoscuți ca ”practicanți ai dietei cronice” și adesea suferă de ceea ce, mai nou, se numește permarexie. Practicanții dietei cronice sunt indivizi care își limitează constant alimentația din teama de a nu lua în greutate. Deși permarexia este menționată ca un concept clinic, nu este recunoscută oficial în Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale și nici clasificată ca o tulburare de alimentație propriu-zisă.
Dependenții de diete acumulează ”urme” din fiecare dietă pe care au urmat-o de-a lungul vieții, rezultând într-un amestec de mituri, reguli alimentare, suplimente nutriționale și moduri dietetice. Acest lucru nu face decât să le crească confuzia și, în final, să îi lase atât de confuzi încât să nu mai știe ce să mănânce.
Când adoptă o nouă dietă, o fac cu fervoarea cuiva care îmbrățișează o nouă religie, convinși că „de data aceasta va funcționa”. Se pregătesc cumpărând tot ce este necesar: cărți, friteuze cu aer, storcătoare pentru detox și forme de silicon pentru brioșe cu dovlecel. Cu toate acestea, într-o perioadă care nu depășește de obicei două luni, se simt eșuați, epuizați și convinși că nu vor reuși niciodată să-și atingă obiectivul.
Ciclul continuu de diete, exigențele legate de corpul lor și presiunea estetică le afectează profund încrederea, precum și semnalele fiziologice de foame și sațietate. Acest lucru îi determină să evite tot mai multe alimente, iar dacă le consumă, o fac în exces, deoarece acestea vor deveni din nou interzise. Aceste perioade de restricție și supraalimentație nu doar că duc la creșterea în greutate și la daune metabolice, ci și la deteriorarea relației lor cu mâncarea, predispunându-i la dezvoltarea unei tulburări de alimentație, cum ar fi anorexia, bulimia sau tulburarea de mâncat compulsiv.
Ce cauzează ”dieta cronică”?
Cauzele comportamentului acestor ”practicanți de diete” sunt variate. Prima este cultul slăbitului, asociat în cultura noastră cu succesul și sănătatea, împreună cu standardele de frumusețe actuale și stereotipurile care încurajează astfel de comportamente. De asemenea, presiunea estetică joacă un rol important. Exigența de a fi tânăr și slab nu se limitează doar la publicitate și anumite reviste de femei. Astăzi, rețelele sociale bombardează cu mii de mesaje zilnic care sugerează că trupul tău ar putea fi „mai bun”, dacă așa îți dorești.
Proiectarea unui singur tip de corp ca ideal, împreună cu negarea diversității corporale, a agravat această problemă. Deși acum există mai multe reprezentări ale diferitelor tipuri de corpuri, orice corp care nu se conformează standardelor ideale este supus criticilor, adesea sub pretextul evitării „apologiei obezității”.
Utilizarea IMC (Indicele de Masă Corporală) ca principal indicator al sănătății contribuie la justificarea restricțiilor alimentare, a exercițiilor excesive și a posturilor, toate sub pretextul îngrijirii sănătății. Tot ceea ce se face în numele sănătății pare justificat și este mult mai greu de detectat. De exemplu, cineva ar putea spune „nu mănânc acel dulce pentru că nu este sănătos”, dar în spatele acelei declarații s-ar putea ascunde o frică mai profundă de a pierde controlul decât de proprietățile nutriționale ale alimentului.
O altă cauză este fobia de îngrășare, structurală și sistemică, dar și cea interiorizată, acea teamă că nu vom fi iubiți sau apreciați dacă vom lua în greutate, într-o societate în care aspectul fizic este o carte de vizită care pare să ne definească moral.
Victimele acestui tip de comportament sunt, în principal, femeile
Acest fenomen afectează în special femeile, mai ales în intervalul de vârstă 18-40 de ani, deși poate dura toată viața. Este comun ca restricțiile alimentare să înceapă în adolescență și să se perpetueze prin diete de-a lungul anilor. Adolescența și sexul feminin sunt factori de risc pentru dezvoltarea unor tulburări de comportament alimentar.
Este frecvent ca practicanții dietelor perpetue să aibă o stimă de sine scăzută și să-și bazeze valoarea personală pe modul în care sunt percepuți de ceilalți. Dar, sincer, cum poți avea o stimă de sine bună când primești constant mesaje că trupul tău este urât sau că ai o problemă de sănătate în general? Acest lucru nu face decât să intensifice insatisfacția corporală și rușinea față de propriul corp, limitând în final viața celor care suferă de acest fenomen.
”Vestea bună este că se poate ieși din acest cerc vicios, dar trebuie să renunți la dietele restrictive, fie autoimpuse, fie impuse de un terț. Este recomandat să consulți un nutriționist care nu are o abordare centrată pe greutate, care să-ți asculte nevoile și să creeze un plan adaptat în totalitate pentru tine. Și trebuie să aduni curajul de a pierde frica de mâncare, pentru că fără mâncare, nu există viață”, afirmă nutriționista spaniolă.
