De când i-am tot „făcut publicitate” fetiței mele, au venit către mine tot mai multe mămici ce mi-au cerut ajutorul cu privire la copiii lor dolofani (sper că termenul nu jignește pe nimeni).
Ce am putut să remarc sunt următoarele lucruri:
– Avem o mare problemă cu mărimea porției. La români, indiferent că ai 3 ani sau 43, ți se pun în față minim 6 sarmale. Așa, ca să fie… Dacă nu mai poți, mănânci fără pâine și mănânci încet. Greșită abordare. Mărimea porției trebuie ajustată în funcție de kilogramele fiecăruia, de efortul făcut etc. E normal să-i pui unui copil 2 sarmale, mamei 4 și tatălui 6. Nu putem mânca toți la fel. Egalitatea între toți membrii familiei e o chestie de principii și valori, nu de furculiță și cuțit.
Justificarea veșnică este că e copil și e în creștere. Corect. Dar nu grăsimea și făinoasele o să-l ajute în creștere, ci un nivel bun de proteine, vitamine, minerale, grăsimi bune. Iar excesul acestora nu o să-l facă mai înalt și mai deștept, ci o să se depună ca grăsime.
– Făinoasele și zahărul ocupă cea mai mare parte din meniul zilnic al copilului. Nu mă refer aici la familii ce nu își pot permite să ofere altceva de calitate mai ridicată pe masă. Cazurile sociale au o scuză perfect valabilă. Și în familiile cu venituri suficiente regăsim fulgi de cereale cu o tonă de zahăr și zero fibre, felii mari de pâine la fiecare masă, ciorbe cu cartofi dar și cu tăiței, supe de stat lingura în picioare în farfurie de groase ce sunt, orez și cartofi ca unică garnitură la o masă, dulciuri la discreție între mese, nelipsiții covrigi cu care bunica îi întâmpină când îi ia de la școală sau grădiniță, paste gătite seara pe motiv de rapiditate și gust bun asigurat, iaurt cu fructe sau budinci cumpărate de-a gata din magazin, sucuri de fructe date în detrimentul apei etc. Dulce, dulce și iar dulce.
– Copiii cu care părinții petrec puțin timp au o mai mare poftă de a mânca dulce sau a mânca mult la masă. Zic asta cu un nod în gât pentru că mi se pare o afirmație tristă. Mâncarea în rolul de prieten e o sabie cu două tăișuri. Ritmul vieții de zi cu zi e cel pe care îl resimțim cu toții. Banii vin greu și se duc repede. E important totuși să luăm în calcul cât plătim în schimbul lor.
– Copiii ale căror mame au o relație defectuoasă cu mâncarea (cele ce țin veșnic cure de slăbit) tind să urmeze același tipar. E delicat să îi spui copilului să mănânce un măr când tu ai mâncat o savarină. Puterea exemplului e crucială aici. Normalizați-vă voi această legătură și apoi o să vină și ordinea în casă. Nu vorbim aici de interdicții și perfecțiune, ci de un echilibru.
– Sunt mame care se plâng că ai lor copii mănâncă numai șnițele, chiftele, cartofi prăjiți și de aceea ele nu mai gătesc, că nu vor să arunce mâncarea. Păi de ce să o aruncați? Nu o mâncați voi? A… înțeleg… nici vouă nu vă place. Ei bine, au cei mici cu cine să semene. Nu o să vină vreodată un copil să vă roage să-i gătiți broccoli. Dar dacă lângă mână de cartofi prăjiți îi puneți și câteva bucăți de broccoli, e posibil să guste câte ceva. Ideal ar fi să mâncați împreună așa ceva.
– Presiunea societății privind stilul de mâncat sănătos. Chiar aseară îmi povestea o mămică foarte speriată că fusese cu fetița la bunici și i-au sărit în cap că a slăbit-o groaznic (fetița dăduse jos 2,2 kg într-o lună cu ajutorul meu, de la aproape 40 kg la 6 ani) și că să o lase în pace cu mâncatul, că o să-i creeze traume. Este acest tip nou de parenting, cred, în care nu mai poți seta limite pentru că îi faci copilului traume. Prost înțeles fenomen. Trauma nu e când mama îți refuză a doua porție de mâncare mâncată consecutiv sau nu vrea să-ți facă paste la 10 noaptea. Eternul șantaj emoțional în care copilul își testează forțele cu noi și ne forțează mâna ca să primească multă mâncare în plus nu ar trebui încurajat.
– Teama deficitelor nutriționale. Problema asta o am și cu adulții. Credem că dacă nu mâncăm o lună merdenele, pizza sau sushi la 10 noaptea ne creăm deficit nutrițional. De parcă există acolo în noi un roboțel care ține evidența la fast food și dacă ai ținut-o pe slow toată luna tușește. Atâta timp cât nu faci foamea, cât mănânci din toate grupele de nutrienți, cât nu ai o stare metabolică specială ce necesită sporirea aportului de nutrienți, nu ai cum să-ți produci dezechilibre. Nu uitați că suntem adulți ce și-au încheiat procesul de creștere, că suntem groaznic de sedentari și că purtăm cu noi kg sau zeci de kg de grăsime ce pot fi convertite oricând de corp în substrat nutritiv.
– Meniul alcătuit de mine are 3 mese principale și 1-2 gustări, cuprinde toate grupele alimentare, inclusiv cartofi și paste, dar firește cu control al mărimii porției și frecvenței de consum. Consilierea este zilnică prin răspunsul la jurnalul alimentar trimis de mamă sau de copil dacă este adolescent.
– De foarte multe ori barierele sunt mai mult la adulții de lângă copil decât la copil. „Nu mă așteptam să mănânce așa ceva”, „Nu mă așteptam să nu ceară dulce după fiecare masă cum făcea până acum”, „A vrut și fructe simple, nu musai cu frișcă pe ele ca până acum”, „Nu mă așteptam să vrea o felie de ardei ca înlocuitor de a doua felie de pâine la sandviș”, „I-am spus că o să îi gătesc ceva dulce numai în weekend și a fost de acord”, „I-a plăcut și supa de linte, nu numai de cartofi”, „A acceptat și salata de varză lângă cele două linguri de piure”, „Îi place și mozzarella, nu numai brânza topită și cașcavalul”, „Azi am luat ca gustare în parc câteva boabe de strugure și nuci după cum ne-ai spus. Surprinzător, i-au plăcut și n-a mai cerut și pufuleți ca până acum” – sunt doar câteva comentarii pe care le primesc, cu bucurie, în fiecare zi.
Îndrăzniți să luptați pentru sănătatea și echilibrul copiilor voștri. Fiți exemple de urmat, mâncați alături de ei și mâncați sănătos, luați-vă împreună o înghețată sau prăjitură și bucurați-vă de momentul de răsfăț, dăruiți-le timpul și îmbrățișările voastre, nu batoane nenumărate de ciocolată. Mâncarea e bună atunci când îți e foame în stomac. Pentru foamea din suflet există pupici și îmbrățișări. Consumați fără măsură.
Să fiți sănătoși și senini!