După sărbători sau odată cu vârsta kilogramele se adună. Excesele sau doar continuarea stilului de viață anterior pe măsură ce trec anii își spun cuvântul. Multora, aflați de luni sau ani în luptă cu kilogramele, le-ar prinde bine să asculte ce are de spus nutriționista Blanca García-Orea, scrie ABC. Pe contul ei de TikTok explică de ce nu slăbești, oricât efort ai depune, și care este importanța reglării glicemiei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Zahăr, zahăr și iar zahăr
„Până la urmă, în viața de zi cu zi mâncăm o mulțime de zaharuri, fie zahăr adăugat în produse, fie zahăr pur și simplu. Fie dintr-un suc natural pe care îl faci din fructe, fie dintr-un smoothie. Sau dintr-un exces de prăjituri «sănătoase» cu fructe”, explică García-Orea. Toate acestea ajung să deregleze organismul. Un exces de insulină în sânge ne împiedică să pierdem în greutate și nu ne lasă să ardem grăsimea.
Ea mai indică și existența unei pofte constante pentru dulce. „Vrei să mănânci tot timpul carbohidrați ca să-ți recapeți energia, te simți mult mai obosit, mai epuizat”. Poți ajunge să te trezești după ce ai dormit multe ore noaptea, dar să simți că nu te-ai odihnit deloc. Iar acest lucru are multă legătură și cu hipertensiunea. „O creștere a tensiunii are legătură cu o creștere sau cu o dereglare a glicemiei”, spune ea.
De fapt, este foarte frecvent ca o persoană cu un anumit grad de rezistență la insulină să fi observat măcar o dată următoarea situație: „Poate ai mâncat la micul dejun ceva dulce, de exemplu un suc de portocale cu niște biscuiți sau lapte cu cereale pentru mic dejun. Iar dintr-odată mergi la muncă și, după o oră – o oră și jumătate, te lovește o stare de slăbiciune, ți se face din nou foame, nu înțelegi ce se întâmplă, ai palpitații, transpiri, simți nevoia să mănânci din nou ca să-ți recapeți energia pentru că te simți lipsit de putere”, povestește ea.
Ce se întâmplă și de ce nu slăbești
La început, când consumi zahăr, ai un „boost”, apare dopamina, ai multă energie, te simți bine, chiar pozitiv. Iar apoi, după o oră – o oră și jumătate, când apare căderea, survine hipoglicemia. Simți exact opusul: slăbiciune, oboseală, din nou foame. „Ai nevoie să mănânci pentru a-ți recupera toată acea energie. Așadar, dacă ești o persoană care are nevoie să mănânce la fiecare o oră și jumătate – două ore, dacă atunci când pleci de acasă trebuie să ai mereu ceva în geantă ca să nu amețești, ca să nu te simți rău”, subliniază ea. Ai mereu nevoie să mănânci ca să ai energie, ca să te miști, ca să-ți desfășori viața de zi cu zi, iar în acest punct chiar trebuie să te oprești și să te gândești ce se întâmplă cu alimentația ta.
În acest cerc vicios ajungem să fim frustrați pentru că nu pierdem în greutate. Un exces de insulină face să nu ardem grăsime. „De fapt, poate mănânci prea puțină proteină, prea puține grăsimi bune care să te sature pentru mai mult timp și, în final, este vorba de a regla această glicemie”, explică experta. Dacă ai o foame constantă și pofte, cu siguranță ar trebui să vorbești cu un specialist.


Sursa foto: Pexels





