Mierea din Turcia a câștigat concursul organizat de APIMONDIA la Montreal

Mierea din Turcia a câștigat concursul organizat de APIMONDIA la Montreal
Mierea din Turcia a câștigat concursul organizat de APIMONDIA la Montreal

Mierea lui Celal Cay a convins juriul de la Montreal că este cea mai bună din lume.

Pentru jurizare au fost trimise numeroase eșantioane de miere din toată lumea, dar aproape jumătate din acestea au fost eliminate, din cauză că mierea era adulterată, adică a conținut urme de pesticide și de medicamente sau a fost depistată prezența unor aditivi și îndulcitori.
Mierea din Turcia a trecut testele de laborator și a obținut aprecierea maximă a juriului. Congresul Apimondia a avut loc în perioada 8 – 12 septembrie.

miere Turcia, sursa Apimondia

Hidromelul sau miedul ( o băutură fermentată obținută din miere ) din Polonia a primit, de asemenea, premiul I. Câștigătorul se numește Radoslav Opalek.

hidromel Polonia, sursa Apimondia

Au fost acordate premii și pentru organizarea standurilor. Bulgaria a primit premiul pentru cel mai mic stand, iar Danemarca pentru cel mai mare stand.
Delegațiile din România au primit doar diplomă de participare.
Un articol despre probele de miere adulterată citește AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă