Marcel Ciolacu: Aprobăm un memorandum prin care organizăm, în regim de urgenţă, reluarea exporturilor de carne şi animale vii în Turcia

marcel ciolacu, memorandum, exporturi, carne, turcia Sursa foto: Brett Critchley | Dreamstime.com

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi, în şedinţa de Guvern, că Executivul aprobă un memorandum prin care organizează, în regim de urgenţă, reluarea exporturilor şi tranzitului cu carne şi animale vii în Turcia, una dintre cele mai cele mai importante decizii economice luate în cadrul vizitei oficiale de zilele trecute de la Ankara, transmite News.ro.

„Aprobăm un memorandum prin care organizăm, în regim de urgenţă, reluarea exporturilor şi tranzitului cu carne şi animale vii în Turcia. Este una dintre cele mai cele mai importante decizii economice luate în cadrul vizitei oficiale de zilele trecute, în discuţia cu preşedintele Erdogan”, a spus premierul în şedinţă.

Şeful Exeutivului a precizat că „măsura aduce beneficii consistente crescătorilor noştri de animale”.

„Practic, le redeschidem accesul pe o piaţă uriaşă”, a subliniat premierul.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, marţi la Ankara, o decizie cu impact pentru fermierii români şi anume reluarea exporturilor şi tranzitului cu carne şi animale vii în Turcia.

„Este o oportunitate uriaşă pentru producătorii români de a avea acces la o piaţă imensă, dar în acelaşi timp vor putea stabili rute comerciale solide şi cu alte zone de interes din regiune şi Orientul Mijlociu”, a mai spus şeful Executivului.

Sursa foto: Brett Critchley | Dreamstime.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *