Majorarea cotei de TVA nu a afectat industria de mezeluri, o scădere fiind resimţită în HoReCa, unde mezelurile sunt utilizate ca materie primă, a afirmat, vineri, Radu Timiş Jr., CEO Cris-Tim, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
“Aşteptăm încă date. Vedem că la nivelul lunii august în general consumul în România a scăzut un pic în zona de bunuri de larg consum. În industria noastră încă nu am văzut la nivelul lunii august o scădere a consumului. Cu siguranţă se întâmplă următorul fenomen: consumul în segmentul de HoReCa a început să scadă mult mai accelerat decât retailul. HoReCa este mai impactată. Poate fi şi mai impactată anul viitor dacă nu va mai beneficia de aceeaşi cotă de TVA, ca la produse de retail. Dacă TVA la HoReCa se va majora la 21% impactul va fi cu siguranţă mult mai mare. HoReCa este un canal de vânzare pentru noi. În HoReCa vindem produse ca subproduse, ca un soi de materie primă pentru produse finite. Doar acolo observăm o oarecare scădere, însă ponderea vânzărilor în HoReCa este una extrem de mică în cadrul grupului nostru. Este un canal în care vrem să investim foarte mult în anii următori. Retailul românesc este, încă, în proporţie de peste 40% retail tradiţional”, a spus Radu Timiş.
El a menţionat că în România există peste 70.000 de magazine de retail tradiţional, mici buticuri deţinute de antreprenori. Compania deserveşte peste 15.000 de clienţi, mici magazine în fiecare săptămână.
“Ideea este că ce ştim noi sunt date culese de companii de research şi vedem cifrele la iulie, august, septembrie, în momentul de faţă. Pe trei luni există o scădere de -0,5% în volum. Într-adevăr scăderea este în august mai mare. În septembrie este chiar -0,5%. Vorbim de cifre an la an. Nu este un motiv să ne îngrijorăm acum. Evident că suntem atenţi la tot ce se poate întâmpla. Dar pe prima jumătate a anului este o creştere de 1,9%. Deci nu vedem în momentul de faţă, cel puţin în industria noastră efecte. Din informaţiile pe care le avem ştim că sunt competitori care înregistrează scăderi, dar nu e cazul nostru”, a spus Răzvan Furtună, CFO Cris-Tim Family Holding.
Compania a organizat vineri un briefing de presă cu privire la derularea, în perioada 17 – 29 octombrie 2025, a ofertei publice iniţiale pentru listarea la Bursa de Valori Bucureşti.