Foto: Muzeul satului Baia Mare
Este toamnă, iar cu ani în urmă, în acest sezon gospodinele aveau multă treabă. Este perioada în care se ocupau cu pregătirile pentru iarnă, mai precis cu conservarea alimentelor. În Maramureș, magiunul de prune este „la loc de cinste”. Fie că se numește „silvoiță”, „silvoiz”, „lictar” sau „lecvar”, vorbim despre același produs, magiun de prune. Doar prune. Nu are adaos de zahăr sau apă și în niciun caz aditivi sau conservați.
Rețeta este extrem de simplă, constând în fierberea prunelor până devin o pastă groasă. Însă pe vremuri, gospodinele îl preparau după un adevărat ritual.
În primul rând, prunele culese erau spălate bine de tot și erau alese cele mai coapte, pentru ca magiunul nostru să iasă dulce.
Apoi erau scoși sâmburii din prune, „dejdeocate”, cum se spune în Maramureș. La această acțiune contribuiau toți membrii familiei, pentru că de regulă erau câteva zeci de kilograme de prune și necesita mult timp. Uneori mai veneau și vecinii în clacă.
Distracție pentru cei mici
Distracția mare era seara, când se aprindea focul și se puneau prunele în cazan, care trebuia să fiarbă toată noaptea. Așa cum am mai spus, fără adaos de zahăr, apă ori alte substanțe străine. Doar prunele erau puse într-un cazan mare, care era unul în sat și trecea, cu programare prealabilă, pe la toți cei care aveau prune de fiert. De asemenea, era prevăzut cu un dispozitiv din lemn, o tijă cu patru palete care erau învârtite în magiun pentru a nu se arde.
„Prunele nu se pun toate deodată pentru că e foarte greu de învârtit. Pe măsură ce se înmoaie se mai adaugă. Nu se pune zahăr deloc, de fapt nu se pune nimic. Sunt prune fierte și atât”, explică Monica Mare, manager la Muzeul Satului din Baia Mare. Aici se organizează în fiecare an o astfel de activitate pentru a valorifica fructele din „satul de pe deal”, cum este supranumit muzeul satului.
Procesul este unul îndelungat și poate dura până la 10-12 ore. Magiunul era fiert în căldarea în care se învârtea permanent în tot acest timp, pentru a nu se arde.
„Consistența trebuie să fie una destul de solidă, trebuie învârtit încet, ca să nu se rupă ustensila, pentru că este o presiune destul de mare. Focul trebuie să fie constant și nu foarte tare, ca să nu se prindă de fundul cazanului”, mai explică directoarea muzeului.
Învârtitul în magiun, treabă serioasă
Învârtitul în magiunul de prune nu era o treabă foarte simplă, deoarece la cantitate mare, toată greutatea se află pe paletele care trebuie mișcate în cazan. Dar distracția depășea dificultatea acestui proces. „Îmi amintesc că bunica mea făcea acasă magiun. Era o adevărată distracție pentru noi, copiii. Ne adunam toți să dejdeocăm prunele, dar mai multe mâncam decât curățam. Apoi era o bucurie foarte mare pentru noi să stăm la foc, până noaptea târziu. În general adormeam până să se termine magiunul”, povestește Maria Pasca, o băimăreancă de 50 de ani.
După ce a fost fiert timp suficient, magiunul este turnat în borcane și pus la păstrare, în cămară sau în beci. Dacă a fost fiert suficient, nu mai are nevoie de sterilizare, pentru că va sta toată iarna fără să mucegăiască. Alte gospodine preferă să sterilizeze borcanele cu magiun, pentru mai multă siguranță.
Astăzi nu se mai face magiun la cazan, însă avem posibilitatea să-l preparăm la multicooker, folosind funcția slow cooker.
