INS: Fructele proaspete, conservele din fructe și citricele, în topul scumpirilor înregistrate în mai 2025

INS: Fructele proaspete, conservele din fructe și citricele, în topul scumpirilor înregistrate în mai 2025
Sursa foto: Pexels

Fructele proaspete, conservele din fructe, citricele şi transportul cu trenul se află în topul scumpirilor înregistrate în mai 2025, comparativ cu luna similară a anului anterior, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS), transmite Agerpres.

Astfel, fructele proaspete s-au scumpit cu 18,88%, fructele şi conservele din fructe cu 17,80%, citricele şi alte fructe meridionale cu 17,34%, iar transportul CFR cu 16,92%.

Mărfurile alimentare s-au scumpit, în medie, cu 6,53% în mai 2025, comparativ cu mai 2024. Cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la fructe proaspete (18,88%), fructe şi conserve din fructe (17,80%) şi citrice şi alte fructe meridionale (17,34%). În intervalul menţionat s-a ieftinit doar zahărul, cu 4,8%.

Faţă de luna aprilie 2025, cel mai mult s-au scumpit cartofii (9,89%), fructele proaspete (7,48%) şi fructele şi conservele din fructe (6,36%). Pe de altă parte, ouăle au fost mai ieftine cu 0,72% în mai 2025 faţă de luna anterioară, laptele de vacă cu 0,19%, iar laptele (total) cu 0,07%.

La capitolul mărfuri nealimentare, în mai 2025, faţă de mai 2024, cel mai mult s-au scumpit energia termică, cu 13,63%, alte mărfuri nealimentare, cu 7,34%, tricotajele (7,33%), cărţile, ziarele şi revistele (7,20%) şi gazele, cu 7,12%. În intervalul menţionat nu s-au înregistrat ieftiniri.

- articolul continuă mai jos -

Faţă de luna precedentă, în mai 2025, gazele au costat mai mult cu 2,36%, confecţiile cu 0,68%, iar îmbrăcămintea, articolele de galanterie, pasmanterie şi mercerie au consemnat un plus de 0,60%. Potrivit INS, la această categorie s-au înregistrat ieftiniri la energie electrică, de 1,93%, combustibili, de 0,43%, şi la energia electrică, gaze şi încălzire centrală, de 0,19%.

În ceea ce priveşte serviciile, în ultimul an cel mai mult au crescut tarifele pentru transport CFR, plus 16,92%, pentru igienă şi cosmetică, (14,16%) şi cele pentru apă, canal, salubritate, cu 11,81%. În schimb, s-au ieftinit serviciile de transport aerian, cu 10,53%, serviciile de telefonie, cu 2,96%, şi cele de poştă şi telecomunicaţii, cu 0,52%.

În mai 2025, faţă de luna anterioară, scumpiri au fost consemnate la telefonie, plus 1,92%, chirie, cu 1,13%, şi serviciile de poştă şi telecomunicaţii, cu 1,12%. Ieftiniri s-au înregistrat doar la transportul aerian, cu 1,68%.

Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna mai 2025, la 5,45%, de la 4,9% în aprilie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 7,09%, mărfurile alimentare cu 6,53% iar cele nealimentare cu 4%, potrivit datelor publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți