Incendiu la un restaurant din județul Suceava / Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului provenit din coşul de fum al şemineului

Incendiu la un restaurant din județul Suceava / Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului provenit din coşul de fum al şemineului
Foto: Arhiva ISU Satu Mare

Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţă la acoperişul unui restaurant din localitatea Mestecăniş, comuna Iacobeni, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, transmite Agerpres.

Potrivit acestora, la faţa locului au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Vatra Dornei, cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

„Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au localizat şi lichidat incendiul în limitele găsite. Astfel, acoperişul a ars pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi (în jurul coşului de fum) şi s-a degradat pe alţi 300 de metri pătraţi. De asemenea, în interior, s-au degradat obiecte de mobilier, echipamente de bar, finisajele pereţilor, pardoseala şi demisolul”, au precizat oficialii ISU.

Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului provenit din coşul de fum al şemineului, care era deteriorat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă