Grâu mai mult, dar mai slab, în județul Bihor / ”Din cauza secetei și a căldurii, calitatea grâului nu este la nivelul din 2023”

export grau Sursa foto: Dusan Kostic | Dreamstime.com

Fermierii din Bihor au încheiat secerișul săptămâna trecută, însă nu sunt mulțumiți de recolta din acest an., scrie Bihoreanul.

„Producțiile, care diferă destul de mult în funcție de soi și de zonă, sunt în medie de 6,8 tone la hectar. Asta înseamnă că, măcar cantitativ, avem o producție mai bună decât anul trecut și foarte bună dacă ne comparăm cu ce este în alte părți din țară, unde a fost afectată de secetă”, spune Nicolae Hodișan, șeful Direcției Agricole Județene Bihor

Majoritatea agricultorilor bihoreni au încheiat săptămâna trecută secerișul de pe cele circa 60.000 hectare de teren cultivate cu grâu. „Avem zone, cum ar fi Curtuișeni, Diosig, Șimian și Valea lui Mihai, unde recolta a trecut de 7.000 de kilograme la hectar, dar și zone mai slabe, cu terenuri mai puțin fertile sau afectate mai mult de secetă, unde au existat producții de 6.000 kilograme la hectar sau mai puțin”, spune fermierul Nicolae Hodișan.

La o producție medie de circa 6,8 tone de grâu la hectar, agricultorii bihoreni se pot lăuda cu recoltă mai mare decât anul trecut. Asta nu înseamnă, însă, că vor și avea un profit mai mare. „Cantitativ producția de grâu este mai bună, dar calitățile necesare grâului pentru panificație sunt mai slabe. În ultima perioadă au dat căldurile, grâul s-a uscat brusc și a pierdut din greutate și gluten”, spune fermierul Sergiu Boroș, care lucrează circa 160 de hectare, din care 60 hectare cultivate cu grâu, în zona Cefa.

„Canicula este mai periculoasă decât seceta. Dacă arșița se va menține încă o săptămână, plantele se vor usca și degeaba mai vine apoi ploaia, că nu își vor mai reveni. Când planta este uscată, își oprește creșterea, iar după aceea nu ai ce să faci decât să o toci pentru furaje”, completează el.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *