Producătorul de condimente Fuchs își va extinde capacitatea de producție din Curtea de Argeș, în urma unei investiții de 14 milioane euro, potrivit unui anunț al companiei, scrie Economedia.
Compania transmite că aceasta este cea mai mare investiție străină în curs de desfășurare a Grupului Fuchs în extinderea unității de producție din Curtea de Argeș. Prin modernizare, automatizare și extinderea capacităților noastre productive cu o facilitate de malaxare condimente, compania spune că vrea să îmbunătățească eficiența, să își consolideze poziția pe piață și să faciliteze îmbunătățiri sociale pentru angajațiidin România.
„Investiția subliniază atractivitatea crescândă a României pentru investitorii străini și angajamentul ferm de prezență pe termen lung în România. Cu o investiție de 14 milioane de euro punem bazele pentru dublarea cifrei noastre de afaceri în România în următorii ani, și pentru crearea unor noi locuri de muncă la Curtea de Argeș”, potrivit anunțului.
La nivel global, Fuchs are peste 3500 de angajați, iar în România 353 de angajați.