FOTO: Angela Sabău
Viața într-un sat izolat de munte are un ritm pe care orașul l-a pierdut de mult. Casele sunt așezate rar, pe câte un deal, despărțite de pajiști sau drumuri șerpuite. Fiecare gospodărie își are propriul univers, cu grădină, câteva animale și o vatră unde se strânge familia. Natura este cea care dictează aici mersul vieții: ea aduce hrană, lemne pentru foc, dar și încercări în iernile lungi și reci.
Deși există un mic magazin pe un deal, surprinzător de modern, cu internet și chiar se poate face cu cardul wireless, majoritatea oamenilor depind prea puțin de el. Aproape fiecare familie își produce singură cele mai multe din alimentele necesare: cartofi, porumb, legume de sezon, lapte, brânză sau carne. Grădinile și livezile sunt sursa de bază pentru hrană, iar rezervele puse la păstrare în beciuri și poduri îi ajută să treacă peste lunile grele. Viața e simplă, dar nu lipsită de provocări. Tocmai această simplitate, însă, le dă oamenilor un sentiment de libertate și de legătură autentică cu locul în care trăiesc.
Barul și magazinul din vârful dealului
Ajungem la Prelua Nouă pe la orele amiezii și o luăm pe un drum îngust, dar asfaltat, ghidâdu-ne după un indicator ce ne spune că în apropiere este un bar. Ne face curioși și plecăm într-acolo. Nu suntem siguri unde vom ajunge, dar după nici un kilometru în fața noastră se deschide o proprietate superbă. Sunt locuri de parcare și o clădire cu terasă, care ne confirmă că am ajuns la barul din localitate. Locul pare pustiu, dar proprietarul ne întâmpină prietenos și ne invită să servim ceva răcoritor. Ne spune că e băimărean de fapt, dar de câțiva ani s-a mutat la Preluca Nouă.
La început făcea naveta, însă pe urmă a lăsat orașul și s-a stabilit definitiv în sat. A deschis magazinul acolo și de puțin timp a deschis și un glamping, un mic camping cu câteva corturi dotate precum o cameră de hotel, cu pat de dormitor, noptiere, covorașe, lumină și tot confortul. Acest gen de turism câștigă tot mai mult teren în ultimii ani, iar la Preluca, datorită peisajelor absolut spectaculoase, nici măcar nu e singurul care a abordat acest gen de turism. Din păcate, perioada în care funcționează este relativ scurtă, deoarece temperaturile mai scăzute decât în oraș nu permit mai mult de 3-4 luni pe an dormitul în cort.
Glamping, turism și un vis împlinit
Magazinul în acel colț uitat de lume ai crede că nu e cine știe ce afacere. Totuși, oferă o serie de produse pe care sătenii nu și le pot produce singuri.
„De opt ani suntem aici. Locuim aici. Am făcut naveta la început, la muncă fiecare și ne-am gândit că e vremea să facem ceva care să ne asigure și un trai și în același timp să și oferim ceva comunității”, spune Adi Bratu, proprietarul magazinului și al glampingului. A deschis de un an, după ce un vecin care avea o astfel de afacere în sat a murit, iar familia a pus lacătul pe ușă. „Atunci am zis să facem noi un magazin, nemaifiind niciunul în zonă. Și așa am ajuns aici. Avem trei corturi de glamping, pentru că cei care vin din oraș mereu ne-au întrebat de cazare. Suntem în primul an de funcționare, colaborăm cu o agenție de turism din Gherla care organizează excursii cu bicicliști. Ei vin cu mașinile până la Târgu Lăpuș și de acolo iau bicicletele și se plimbă prin zonă”, mai spune el.
Cele trei corturi cu câte patru locuri fiecare sunt amplasate într-o zonă cu o priveliște superbă la apus. De altfel, mulți băimăreni sau localnici din zonă vin până acolo doar ca să vadă spectacolul pe cer.
Cei care rămân să doarmă acolo peste noapte pot să se bucure de mic dejun, sau chiar meniu complet, dacă stau mai multe zile. „Gătim la noi acasă”, mai spune el, completând că majoritatea aliment elor sunt, desigur, produse de săteni.
Alimente din gospodăriile proprii
De altfel, cea mai mare parte a alimentelor este procurată din sat, de la localnici. „Din supermarket luăm doar ce nu găsim la localnici. De exemplu, varză nu găsesc acum, (în august, n.r). Așa că o iau din piață. Dar în rest, tot ce găsim, cumpărăm de la localnici. Brânză – este aici un domn care are chiar o făbricuță; am mai găsit pe cineva care are miere”, mai spune el.
Magazinul și barul pe care le are în sat nu sunt doar locul unde vin clienții să achiziționeze cele de trebuință. „Cei din sat au un loc unde socializează, vin aici, că alt magazin nu este. Nu fac ei cine știe ce cheltuieli, pentru că merg în oraș și cumpără mai multe. Aici, vin doar pentru «lipituri» (completări, n.r.), dar au loc unde pot socializa”, mai spune el.
În satul aflat la circa 700 de metri altitudine, localnicii duc o viață total diferită de cea din oraș. Cei mai tineri lucrează în oraș, deși distanța până la Baia Mare este de peste 30 de kilometri. Cei rămași acasă, în general cei mai vrâstnici, se ocupă de gospodărie, de munca pământului și de animale. Și, uneori, răspund la provocările naturii. „Pe unde este mălai, grâu, pe tot locul vin mistreții. Ce poți să faci? Te uiți cum și le mănâncă și… nici nu ai cui te plânge” spune Gheorghe Butuza, un sătean de 79 de ani ce își păștea vacile.
Își cultivă pe terenul propriu aproape tot ce are nevoie. „Doar pentru casă (cultivă, n.r.), nu vindem”, spune el, dar face și cumpărături din oraș. „E greu cu transportul aici. Cumpărături facem de la Baia Mare, de două ori pe săptămână. Merge feciorul și nepoții, ei sunt cu mașinile”, mai explică el.
Viața în ritmul propriu
În altă parte a satului, pe un alt deal, o altă familie muncește în gospodăria proprie. Bărbatul folosește o moară veche, de aproximativ 100 de ani, la care macină mălai. Nu e preocupat de prezența noastră, își vede de treabă netulburat. Femeia, în schimb, ne întâmpină cu mezina, o puștoaică de vreo șase ani, care nu are astâmpăr la vederea unor figuri străine în curtea casei.
Întrebată despre cum se descurcă cu alimentele, răspunde că au din grădina proprie aproape tot, ba chiar mai au și surplus, pe care îl vând uneori, iar ce nu reușesc să-și producă, își cumpăr de la magazin. „Mai ducem la cunoștințe prin oraș, dar mai vin și oameni la noi (după produse, n.r.). Avem vaci, zece oi, găini, patru cai. Alimente mai cumpărăm și de la magazin. Pâine, uneori, dar facem și acasă. Avem pășune, pe un hectar avem mălai, am pus cartofi, ceapă, morcovi, usturoi, tot felul. Ajung peste iarnă”, completează Mia Tămaș, o femeie de 43 de ani.
La Preluca Nouă, în mijlocul naturii, timpul nu se măsoară în grabă, ci în recolte, povești și amintiri ce rămân pentru generații. Oamenii se hrănesc din ceea ce cultivă, se sprijină unii pe alții și găsesc bucurie în lucrurile simple: un apus peste dealuri, o pâine scoasă din cuptor, un pahar de lapte proaspăt.
Ritmul vieții este, încă, neschimbat, dar civilizația își face tot mai simțită prezența. Internetul, turismul și noile afaceri deschid satul către lume. Întrebarea este dacă acest loc binecuvântat va reuși să-și păstreze autenticitatea sau dacă va fi, încet-încet, înghițit de schimbările care au transformat deja atâtea sate. Pentru cei care trăiesc aici, viitorul înseamnă un echilibru fragil între tradiție și modernitate.
