Festivalul Înghețatei Bune, care a avut loc recent la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, a fost o oportunitate bună de a se face cunoscuți cei care se ocupă cu înghețata. Printre numeroase tarabe, microbuze și cărucioare, de unde se putea cumpăra înghețată de toate tipurile și gusturile – la cornet sau în pahar, de la mașină sau cu cupa –, a ieșit în evidență o rulotă galbenă, atipică, cu două roți, pe care scria: Înghețată thailandeză handmade.
Cine a fost în Thailanda știe cum se prepară acolo înghețata. În loc de o plită încinsă, utilizată pentru clătite și alte bunătăți, în acest caz se folosește o plită care răcește. Mai exact, înghețata, realizată din bază de lapte, fructe proaspete și topping natural, este făcută pe o plită care este răcită cu greu până la temperatura de -20 de grade Celsius. Practic, înghețata este preparată pe loc, în fața clienților, utilizând două spatule. Fructele sunt mărunțite și amestecate până se obține delicioasa înghețată. Și astfel este garantat și spectacolul.

Ideea de a aduce conceptul de înghețată thailandeză la Timișoara aparține fraților Leonard și Ionuț Neagru.
„Plita funcționează pe bază de Freon, pe principiul congelatorului, la -20 de grade Celsius. Se adaugă baza din lapte condensat făcută de noi. Apoi, produsul pe care îl alege clientul. După cum se vede în meniu, avem diverse versiuni. Se mixează până se omogenizează bine, ulterior o întindem până este suficient de rece încât să o strângem și să o punem în pahar. Ăsta e procesul. De ce acest concept thailandez? În primul rând, oferă un spectacol copiilor, nu folosim conservanți, nu folosim nimic artificial, totul este natural”, a spus Leonard Neagu.

„Am lucrat în domeniu acum zece ani, mi-a plăcut foarte mult ce am făcut, și acum am deschis împreună cu fratele meu. E un start-up, suntem la început de drum și sperăm să ne extindem cât mai mult”, a spus Ionuț Neagu.

Rulota cu „Înghețată thailandeză” poate fi găsită în sudul Timișoarei, mai exact lângă supermarketul Auchan din Calea Șagului.




Ce este asa nou? Exista astfel de tarabe de ani de zile pe la tonetele de mancare stradala…exact ca in Thailanda…