Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) își exprimă sprijinul față de fermierii afectați de recentele căderi de grindină, care au produs pagube semnificative în mai multe zone agricole din țară, afectând culturi și provocând pierderi importante în sectorul agricol.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
„Încurajăm fermierii să demareze cât mai curând procedurile legale de constatare a pagubelor. Subliniem totodată, așa cum a fost transmis și în comunicarea oficială a Ministerului Agriculturii, că nu există o corelație directă între efectele fenomenelor de grindină din anumite zone agricole și suspendarea sistemului antigrindină, întrucât acesta nu are o acoperire națională, fiind protejate doar anumite areale”, conform unui comunicat remis G4Food de Forumul APPR.
FAPPR își reafirmă însă susținerea față de agricultorii care au cerut oprirea temporară a funcționării sistemului antigrindină, până la elaborarea unui studiu științific independent care să analizeze impactul real al acestuia asupra regimului de precipitații și asupra mediului. Potrivit organizației, în unele zone anterior protejate de sistem, cantitățile de precipitații au crescut după suspendarea acestuia, în condițiile în care regiunile respective se confruntau de ani de zile cu o secetă pedologică severă.
Forumul APPR solicită următoarele măsuri
-
Transparentizarea funcționării sistemului antigrindină;
-
Efectuarea unui studiu științific independent de către instituții autonome, cu expertiză în fizica atmosferică;
-
Omologarea și autorizarea punctelor de lansare de către organisme independente și credibile.
Reprezentanții FAPPR amintesc că sistemul antigrindină funcționează în România de peste două decenii și că necesitatea unor evaluări științifice a fost semnalată autorităților încă din urmă cu 10 ani, când fermierii au început să constate nereguli în modul de implementare locală.
„Protejarea agriculturii românești trebuie să se bazeze pe măsuri transparente, validate științific și echilibrate, care să nu afecteze dreptul fermierilor la resurse naturale esențiale”, subliniază Forumul APPR.
Înființată în 2012, organizația este membră a Confederației Europene a Producătorilor de Porumb (CEPM) și a platformei Farm Europe și oferă sprijin tehnic, economic și legislativ membrilor și organizațiilor profesionale din sectorul agricol.