Două platouri și o fructieră de argint, care au aparținut familiei prezidențiale Ceaușescu, scoase la licitație. Au prețuri de pornire între 500 și 2.500 de euro

Sursa foto: colaj foto Sursa foto: colaj foto

Două platouri și o fructieră de argint, care au aparținut familiei prezidențiale Ceaușescu, vor fi scoase la licitație în cadrul evenimentelor speciale organizate de A10 by Artmark. Aceste piese, parte din colecția personală a soților Nicolae și Elena Ceaușescu, vor putea fi achiziționate în cadrul Licitației de Crăciun – Bijuterii și Artă Decorativă, programată pentru 18 decembrie, începând cu ora 18:00.

Licitația face parte din seria anuală „Săptămâna Luxului”, desfășurată atât la Palatul Cesianu-Racoviță din București, cât și online, prin platforma Artmark Live. Piesele de argint european incluse în acest eveniment se remarcă prin decorațiunile elaborate și starea lor impecabilă de conservare, având prețuri de pornire între 500 și 2.500 de euro, în funcție de dimensiuni și greutate, anunță casa de licitații, într-un comunicat de presă.

Elena Ceaușescu era pasionată de artele decorative

Elena Ceaușescu, o figură controversată a istoriei românești, era cunoscută pentru pasiunea sa pentru artele decorative, incluzând argintăria și cristalurile, dar și pentru interesul față de pictura românească de patrimoniu și bijuteriile de valoare.

Vezi detalii

Pe lângă obiectele din argint ce au aparținut familiei Ceaușescu, licitația include peste 300 de loturi de bijuterii și artefacte de colecție, dintre care se remarcă: un colier din aur alb cu diamante și smaralde, având un preț de pornire de 28.000 de euro, și o cruce pontificală decorată cu ametiste și diamante, cu preț de pornire de 8.000 de euro.

Publicul interesat poate vizita expoziția pieselor scoase la licitație la Palatul Cesianu-Racoviță, situat pe strada C.A. Rosetti nr. 5, București, zilnic între orele 10:00 și 20:00. Accesul este gratuit, iar catalogul complet al evenimentului este disponibil pe site-ul oficial al Artmark.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *