A plecat acum aproape 20 de ani din România cu destinația Turcia, pentru a învăța secretele bucătăriei de pe malul Bosforului. A urmat apoi Germania și, în cele din urmă, Spania, unde s-a stabilit lângă Castellon, în Villarreal. Astăzi, Sebastian Stoica, cunoscut de peste un milion de români ca autorul blogului culinar „La Sebi Acasă”, postează zilnic rețete care aduc împreună tradițiile românești, gusturile spaniole și influențele internaționale.
De la un vis neîmplinit la o comunitate de peste un milion de urmăritori
Sebastian a părăsit România în 1998 cu planul de a studia bucătăria turcească, visând să deschidă un restaurant în București. Proiectul nu s-a materializat, dar experiența acumulată în Turcia și Germania l-a purtat mai departe spre Spania, unde și-a găsit locul. „La început am postat rețete pentru prietenii mei, eram doar zece. Azi, comunitatea mea depășește un milion de urmăritori pe toate rețelele sociale”, spune el.
Succesul său s-a construit organic. Primele filmări le făcea cu telefonul, fără microfon sau lumini, iar soția era sceptică. Totul a pornit din pasiune, dar, odată cu creșterea audienței, „La Sebi Acasă” a devenit un brand. Astăzi are propria carte de bucate, un magazin online cu produse marca „Gurmanzii” – de la ulei de măsline extravirgin și muștar, la cafea și chiar detergenți – și continuă să inspire prin simplitatea și naturalețea cu care gătește.
Între sarmale și paella
Deși majoritatea rețetelor sale sunt românești, Sebastian a îmbrățișat și bucătăria spaniolă. În fiecare duminică pregătește paella, iar la sărbătorile din Villarreal sau Benicasim gătește paella uriașă la foc de lemne pentru 40 de persoane. „Sunt mai bucuros să fac paella decât să o mănânc”, recunoaște el.
Totuși, rămâne legat de aromele de acasă. Sarmalele, micii, ciorba de burtă sau zacusca fac parte din meniul său constant, iar comunitatea românească din Castellon – estimată la peste 40.000 de persoane – îi este un public fidel și entuziast.
Dieta mediteraneană și ce le recomandă Sebi românilor
Viața în Spania l-a făcut să descopere dieta mediteraneană, pe care o consideră o sursă de inspirație și pentru România. „Dacă ar fi să propun o modificare importantă în dieta românilor, aș introduce mai mult uleiul de măsline. Noi aici gătim totul cu ulei de măsline extravirgin. Nu e doar pentru salate, așa cum cred mulți români, ci pentru orice fel de mâncare.”
De la hobby la fenomen pe rețelele sociale
„La Sebi Acasă” nu înseamnă doar rețete, ci și o comunitate construită pe încredere și prietenie. Cele mai emoționante mesaje pe care le primește sunt de la oameni care îi scriu că, datorită lui, au prins drag de bucătărie. „Unii îmi spun că nu găteau deloc, dar acum, cu mine, au descoperit plăcerea de a intra în bucătărie. Asta mă bucură cel mai mult.”
Cu modestie, umor și o energie molipsitoare, Sebastian Stoica a transformat un vis început pe malul Bosforului într-un fenomen culinar care traversează granițele și aduce împreună români din toată lumea.
Proiectul „De la Sarmale la Tapas” este susținut de Ambasada Regatului Spaniei în România
Montaj video: Sergiu Ioana.
Interviul a fost transcris cu Vatis Tech.