Cuvântul „șmecher” în limba română denotă o persoană care nu poate fi păcălită, isteață, care iese ușor din încurcături. Însă puțini știu că originea acestui cuvânt este legată de istoria vinului. Mai precis, de comerțul cu vin, arată Cetățenii vinului.
„«Șmecher» vine de la faptul că boierii olteni care aveau podgorii au angajat și ei câte un specialist în degustarea vinurilor, pe modelul sașilor. Cum în germană cuvântul «schmecken» înseamnă a avea gust, a fi bun la gust, s-a ajuns ca specialistul respectiv, pe care nu îl puteai păcăli cu vin prost, să fie numit „șmecher”, adică un individ isteț, imposibil de fraierit. El era mintea limpede”, sunt explicațiile. Din termenul de „schmecken” este derivat „schmecker”, care însemană degustător, conform dicționarului.
De fapt, se cunoaște că în trecut, sașii din Siebenburgen (șapte cetăți), cum se numea atunci Transilvania, treceau Carpații pentru a face schimburi comerciale. Ajungeau până în zona Drăgășanilor, zonă cunoscută pentru producția de vin.
Numai că oltenii au început să-i păcălească pe negustorii sași. Le dădeau să guste din vinuri tari, până când se amețeau. Apoi făceau afaceri foarte profitabile pentru ei. Le vindeau vinul de cea mai proastă calitate la cel mai mare preț.
Astfel a apărut meseria de „șmecher”, termen derivat din „schmecker”. Acesta avea rolul de a gusta vinul și a aprecia dacă merită prețul cerut. „Der «Schmecker», sau «cel care gustă». Toți îl respectau și nici unul nu-i ieșea din vorbă. El negocia și stabilea prețul de vânzare a produselor meșteșugărești și tot el gusta vinul și fixa prețul de cumpărare. Oltenii i-au spus «șmecher» și au înțeles că el este «cel care nu poate fi păcălit»”, mai arată Cetățenii vinului.