foto: unsplash.com
Fără un magazin sau un laborator fizic și doar cu o identitate virtuală – un cont de Instagram și mult word of mouth, un pasionat de pasteis de nata, celebrul desert portughez cu cremă de vanilie, produce și vinde legal și transparent acest preparat la Napoli. Proiectul se numește Pastel Partenope și în spatele lui se ascunde povestea pasiunii neașteptate a unui napoletan complet străin de universul HoReCa pentru desertul emblematic al Lisabonei, relatează foodandwineitalia.com.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Mai departe, întreaga poveste despre cum a reușit Carmine Leano să transforme o simplă pasiune într-o mică afacere. Poate fi un model inspirațional pentru orice pasionat care intenționează să aprofundeze misterele unui preparat și apoi să îl vândă.
Napoli – Lisabona: 2000 km și multe puncte în comun
Chiar dacă cele două orașe sunt despărțite de peste 2000 de kilometri, un ochi atent poate recunoaște numeroase asemănări: cartierul Alfama de la Lisabona și cartierelul spaniol de la Napoli, fado-ul și canzonetta napoletana, Fernando Pessoa și Eduardo De Filippo, Eusebio și Maradona, San Antonio și San Gennaro, saudade și „pecundria”.
Dar există și legături în materie de gastronomie? Cu siguranță: pastéis de nata și le sfogliatelle. Două deserturi complet diferite, dar devenite adevărate obiecte de cult pentru gurmanzi. Ambele generează cozi interminabile în fața cofetăriilor celebre, fie că ești la Lisabona sau la Napoli. Și care au și ceva în comun: aluatul de tip foietaj.
Ce sunt mai exact celebrele pasteis de nata?
Dacă sfogliatella nu mai are nevoie de nicio prezentare, grație prezenței cofetăriilor napoletane în toată Italia, merită spus câteva cuvinte despre pastelul portughez.
Pasteis de nata au fost inventate de călugării de la mănăstirea Jerónimos din Lisabona, ca o soluție antirisipă: albușurile erau folosite pentru apretat hainele prelaților, motiv pentru care a apărut nevoia de a găsi o soluție pentru gălbenușurile rămase: Și așa au fost transformate în deserturi.
În 1837 s-a deschis Antiga Confeitaria de Belém, care păstrează și azi rețeta originală, secretă – pot fi degustate în orice moment al zilei, de dimineața devreme până noaptea târziu, în acest punct devenit iconic al capitalei lusitane. Doar cele produse acolo se numesc Pastéis de Belém, restul sunt cunoscute drept pastéis de nata.
Sunt mici tarte formate dintr-un înveliș crocant de aluat foietaj, umplut cu o cremă moale (nata = smântână în portugheză), ușor caramelizată la suprafață, asemeni unei crème brûlée.
La fel ca sfogliatella napoletană, se servesc, la modul ideal, calde, nu reci, nu fierbinți, ci călduțe. Pentru cine apreciază, cu un praf de scorțișoară sau zahăr pudră deasupra.
Cum a luat naștere și a evoluat apoi mica aventură antreprenorială
Pentru Carmine Leano, dragostea pentru acest desert a fost o adevărată revelație. „Într-o călătorie în Portugalia am gustat pentru prima oară aceste prăjituri. Mi-au plăcut enorm. Când m-am întors în Italia, mi-am dat seama că nu le găsesc nicăieri, așa că după trei săptămâni m-am întors în Portugalia”, povestește el.
Dar nu doar pentru a se înfrupta din ele, ci pentru a învăța să le facă. „Am urmat masterclass-uri ca să învăț să fac pasteis. Eu sunt tâmplar din tată-n fiu, mă ocupam de cu totul altceva până atunci.”
Și așa, pas cu pas, pasiunea s-a transformat în sursă de venit. Carmine închiriază laboratoare de cofetărie la Napoli atunci când are comenzi, în intervalele orare când acestea nu lucrează. Primește comenzile pe contul de Instagram (@Pastel_Partenope) și livrează personal în toată regiunea Campania.
„Am vrut neapărat să păstrez același preț mediu ca în Portugalia: 1,50 euro. Și mărimea e identică, pentru că am cumpărat formele direct de la o firmă portugheză: 7 cm diametru, 3,5 cm la bază.” Micul antreprenor italian spune că este mulțumit de rezultat, pentru că desertul este practic identic celui de la Lisabona. A făcut chiar și o variantă experimentală: „Am încercat o dată să adaug puțină apă de flori de portocal, pentru a evoca gustul de pastiera și sfogliatella.”
Momentan, Carmine funcționează fără laborator propriu, dar are deja în vedere un spațiu în zona metropolitană a orașului Napoli. „Când voi avea punctul meu de vânzare, voi face și cafea, nu espresso, ci cea clasică, la cuccumella napoletana. Și nu va avea preț fix: voi pune o cutie unde fiecare va putea lăsa cât dorește.”
