Apicultorii autohtoni se confruntă cu dificultăţi din cauza importurilor de miere din afara Uniunii Europene, care au determinat scăderea preţului de achiziţie, iar în prezent acesta nu mai acoperă costurile de producţie, afirmă preşedintele Asociaţiei Apicultorilor din judeţul Covasna, Deak Mihaly.
Potrivit acestuia, mulţi dintre cei care practicau apicultura la nivel profesionist au fost nevoiţi să îşi vândă fermele sau să trateze activitatea ca un hobby sau ca a doua sursă de venit, transmite Agerpres.
Aceste probleme, dar şi altele cu care se confruntă crescătorii de albine, vor fi discutate sâmbătă, în cadrul unei conferinţe organizate în localitatea Estelnic de către Universitatea Sapientia şi Asociaţia Apicultorilor din judeţul Covasna.
Evenimentul va reuni apicultori, specialişti şi reprezentanţi ai instituţiilor din domeniul apicol şi îşi propune să ofere o imagine de ansamblu asupra situaţiei actuale a sectorului, experienţelor din perioada 2024-2025 şi oportunităţilor de finanţare şi dezvoltare disponibile. Printre invitaţi se numără şi preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Apicole din România, Răzvan Coman.
„Ne dorim să avem o discuţie despre viitorul apiculturii, despre problemele cu care se confruntă sectorul, despre piaţa mierii şi despre oportunităţi. Printre cele mai mari probleme se numără importurile din afara UE, care afectează puternic apicultorii autohtoni. Acestea au determinat scăderea preţului de achiziţie, iar în prezent acesta nu mai acoperă costurile de producţie (…) Mulţi dintre cei care erau dedicaţi şi lucrau profesionist nu au reuşit să se menţină la suprafaţă. Unii au început să îşi vândă fermele şi s-au reorientat profesional. Alţii au rămas în domeniu, dar lucrează cu albinele mai mult ca hobby sau ca a doua sursă de venit”, a explicat Deak Mihaly.
Un moment important al conferinţei îl reprezintă prezentarea noii unităţi de ambalare a mierii, realizată printr-un proiect finanţat din fonduri europene de către cooperativa agricolă Apicola Szamikov, înfiinţată de Deak Mihaly împreună cu alţi patru apicultori din judeţul Covasna. Proiectul, în valoare totală de aproape 200.000 de euro, a fost finalizat anul trecut şi este singurul de acest tip din judeţul Covasna, având ca scop valorificarea superioară a producţiei autohtone de miere.
Tot în cadrul evenimentului va fi dezbătută tema „Anul producătorilor locali”, cu accent pe sprijinirea produselor autohtone şi pe consolidarea poziţiei apicultorilor pe piaţă.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți