Ciuperci Portobello umplute în stil Caprese / Un prânz delicios, ușor și numai bun pentru o duminică în familie

Ciuperci portobello FOTO: Eatingwell

Rețeta propusă de eatingwell.com e foarte simplă. Am luat ingredientele cheie ale salatei Caprese – roșii, mozzarella proaspătă și busuioc – și le-am pus în pălăriile ciupercilor Portobello pentru a crea un fel de mâncare vegetariană delicios și sățios.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Ca pont, pentru a pregăti pălăriile de ciuperci Portobello (sau campignon brune), răsuciți ușor tulpinile ciupercilor întregi. Folosind o lingură, îndepărtați partea maro de pe partea inferioară a pălăriilor.

Ingrediente

  • 3 linguri ulei de măsline extravirgin, împărțite
  • 1 cățel mic de usturoi, tocat mărunt
  • ½ linguriță sare, împărțită
  • ½ linguriță piper măcinat, împărțit
  • 400 g ciuperci portobello, fără codițe
  • 1oo g roșii cherry tăiate pe jumătate
  • Câteva biluțe de mozzarella proaspătă, scurse și tamponate cu un prosop de hârtie, sau tăiată cuburi mici
  • Câteva fire de busuioc proaspăt tăiat subțire
  • 2 lingurițe oțet balsamic de cea mai bună calitate

Instrucțiuni

  1. Preîncălziți cuptorul la 200 de grade Celsius.
  2. Combinați 2 linguri ulei, usturoiul, un vârf de linguriță de sare și un vârf de linguriță de piper într-un bol mic. Cu ajutorul unei pensule de silicon, ungeți ciupercile pe toate părțile cu amestecul de ulei. Puneți-le pe o tavă mare cu margini și coaceți-le până când ciupercile sunt aproape moi, aproximativ 10 minute.
  3. Între timp, amestecați roșiile, mozzarella, busuiocul și restul de sare, piper și 1 lingură ulei într-un bol mediu.
  4. După ce ciupercile s-au înmuiat, scoateți-le din cuptor și umpleți-le cu amestecul de roșii. Coaceți încă 12-15 minute, până când brânza se topește complet și roșiile se înmoaie.
  5. Stropiți cu oțet balsamic fiecare ciupercă și serviți.

Citește și

Nu știi ce să mai gătești? G4Food îți propune un meniu pentru întreaga săptămână 21-27 iulie

Ciupercile ajută la combaterea oboselii datorate căldurii/ Cinci rețete pentru a vă bucura de beneficiile acestor minunate legume/ În plus au și puține calorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *