Cel puţin 37 de arestări în legătură cu ampla fraudă cu subvenţii agricole ale Uniunii Europene, îm Grecia / Frauda este de milioane de euro

Arestați Foto: Freepik

Poliţia elenă a anunţat miercuri că a arestat cel puţin 37 de persoane în legătură cu o amplă fraudă cu subvenţii agricole ale Uniunii Europene, pentru care au fost efectuate plăţi frauduloase în valoare de milioane de euro, informează AFP, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

“Autorităţile poliţieneşti au întreprins zeci de arestări în cadrul scandalului OPEKEPE (organismul elen însărcinat cu plata de ajutoare agricole europene), în urma unei ample operaţiuni desfăşurate în mai multe regiuni ale Greciei”, a anunţat poliţia, care precizează că într-o primă etapă au fost arestate 37 de persoane.

Arestări au avut loc la Atena, Salonic, în Creta şi în alte regiuni în cadrul operaţiunii încă în curs, potrivit poliţiei elene.

Scandalul a fost dezvăluit în luna mai, când o anchetă a Parchetului European a fost făcută publică şi au fost percheziţionate birourile OPEKEPE.

Subvenții agricole, obținute cu delarații false

Anchetatorii europeni au declarat la acea dată că “un număr important” de persoane au obţinut subvenţii agricole după declaraţii false cu privire la suprafaţa terenului lor sau a numărului de animale pe care le deţineau.

Dosarul a căpătat proporţiile unui scandal, care a dus la demisia unui ministru, a directorului OPEKEPE şi a altor doi responsabili, precum şi la disoluţia acestui organism.

Prim-ministrul elen Kyriakos Mitsotakis a dat asigurări la începutul lui septembrie că “fondurile au început deja să fie recuperate”.

Potrivit unei anchete iniţiale a autorităţilor elene, frauda este estimată la cel puţin 23 de milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *