Tofu, unul dintre cele mai populare alimente din bucătăria asiatică, a devenit tot mai prezent și în dietele europenilor, mai ales în contextul interesului crescut pentru alimentația pe bază de plante și pentru aportul de proteine. Deși este un aliment vechi de peste 2.000 de ani, specialiștii spun că beneficiile lui sunt mai actuale ca niciodată, notează publicația Parade.
„Tofu există de peste 2.000 de ani, încă din China antică, unde oamenii au găsit o metodă de a conserva boabele nutritive de soia care creșteau din abundență”, explică Susan Greeley, vicepreședinte și director național al serviciilor de wellness la Castle Connolly Private Health Partners. „La fel ca în cazul brânzei, tofu se obține prin coagularea laptelui de soia și presarea cașului într-un bloc solid”.
Tofu are un gust neutru, ușor de nucă, iar valoarea sa nutrițională este una importantă. „Este un înlocuitor popular al cărnii deoarece este bogat în proteine, fitonutrienți și minerale, dar sărac în grăsimi saturate”, spune Greeley.
„Fibrele acționează ca un prebiotic, hrănind bacteriile benefice din intestin și susținând digestia”, explică Shaye Arluk, dietetician oncolog. „Având în vedere că tot mai multe aspecte ale sănătății pornesc din intestin, hrănirea microbiomului este esențială”,
În cazuri rare, tofu poate duce la balonare sau disconfort. „Boabele de soia conțin carbohidrați fermentabili care pot provoca gaze și balonare”, explică Greeley.
„Tofu este o proteină completă de origine vegetală, conținând toți cei nouă aminoacizi esențiali”, spune Morgan Walker, dietetician. Este ideal pentru vegetarieni și vegani, dar și pentru cei care vor să reducă aportul de grăsimi saturate.
Un studiu publicat în Circulation arată că înlocuirea unei mese cu carne cu tofu poate reduce riscul de boli cardiovasculare cu până la 18%. De asemenea, o analiză din Nutrients indică un risc cu 19% mai mic de boală coronariană.
Aceeași meta-analiză arată că produsele din soia, inclusiv tofu, pot scădea riscul de diabet, mai ales atunci când sunt integrate într-o dietă echilibrată.
„Este foarte dens din punct de vedere nutrițional, dar surprinzător de sărac în calorii. Conținutul ridicat de proteine oferă sațietate pe termen lung”, spune Greeley.
„Atunci când sunt consumate sub formă de alimente integrale, precum tofu, pot ajuta la protecția împotriva cancerelor dependente de estrogen, în special cancerul de sân”, afirmă Arluk. Fitostrogenii sunt considerați estrogeni „slabi”, care pot bloca efectele celor puternici.
Tofu furnizează calciu și magneziu, nutrienți esențiali pentru sănătatea osoasă, mai ales odată cu înaintarea în vârstă.
„Izoflavonele din tofu pot sprijini memoria atunci când sunt parte dintr-o dietă sănătoasă”, spune Greeley, deși studiile pe această temă sunt încă mixte.
„Tofu este bogat în fier, magneziu, fosfor, mangan, seleniu și vitamine din complexul B”, precizează Greeley.
„Multe femei observă mai puține bufeuri și schimbări de dispoziție atunci când consumă soia zilnic”, explică Arluk.
„Tofu și alte produse din soia sunt alimente de bază în regiunile unde oamenii trăiesc cel mai mult”, spune Greeley, referindu-se la Okinawa, Sardinia sau Icaria.
„Soia nu afectează tiroida în sine, dar poate împiedica absorbția medicației dacă este consumată prea aproape de momentul administrării”, avertizează Arluk.
„Fiind o sursă de proteină vegetală, tofu are un impact mai mic asupra mediului”, spune Jordan Hill, RD.
„Majoritatea studiilor actuale arată că un consum moderat de tofu sau soia este sigur”, explică Hill. Arluk completează: „Pentru multe femei, acestea par chiar protectoare, atât în prevenție, cât și după diagnostic, dacă sunt consumate în cantități moderate – nu mai mult de două porții pe zi”.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți