Raport FAO: O treime dintre speciile de arbori din lume sunt ameninţate, ceea ce contribuie la insecuritatea alimentară

paduri risc raport FAO insecuritatea alimentara biodiversitate foto: pexels.com

Acest raport este primul de la lansarea în 2013 a Planului de acţiune global pentru a garanta conservarea şi utilizarea durabilă a resurselor genetice forestiere (RFG), iniţiat de FAO. Organizaţia a colectat date din 77 de ţări, reprezentând 77% din pădurile lumii: dintre cele 58.000 de specii de arbori din lume, 30% sunt ameninţate, mai ales speciile rare, şi în zonele tropicale şi subtropicale.  Defrişările, încălzirea globală, incendiile, bolile sau speciile invazive, ameninţă în special mulţi arbori. Cu toate acestea, conservarea lor este crucială pentru securitatea alimentară şi ecosisteme, subliniază agenţia ONU.

„Investirea în resursele genetice forestiere şi gestionarea lor în mod durabil va permite adaptarea pădurilor lumii la schimbările climatice, sporind în acelaşi timp productivitatea şi dezvoltând noi produse”, a explicat directorul general al FAO, Qu Dongyu, în prefaţa raportului.

Doar 64% dintre state au inventare ale resurselor forestiere cinegetice

Dar organizaţia notează că ţările neglijează acest subiect. Doar 64% au inventare naţionale ale RFG. De asemenea, FAO consideră că eforturile de garantare a conservării şi reproducerii speciilor rămân „limitate” şi că există lacune în cooperarea internaţională. Planul de acţiune global defineşte 27 de priorităţi pentru protejarea resurselor forestiere, implementarea lor de către state fiind voluntară.

FAO evidențiază și pierderea biodiversității culturilor agricole

Un alt raport FAO publicat recent privind resursele genetice ale plantelor folosite pentru alimentaţie şi agricultură, subliniază, de asemenea, pierderea diversităţii acestora. Dintre cele 6.000 de specii cultivate pentru agricultură, nouă culturi (trestie de zahăr, porumb, orez, grâu, cartofi, soia, palmier de ulei, sfecla de zahăr şi manioc) reprezintă singure peste 60% din producţia agricolă globală din ultimii ani.

„Lumea se confruntă cu o creştere a foametei, malnutriţiei şi sărăciei, exacerbate de pierderea biodiversităţii, schimbările climatice, degradarea terenurilor şi conflicte”, constată raportul, pe baza informaţiilor furnizate de 128 de ţări.

Resursele vegetale sunt folosite pentru alimentaţia umană şi animală (acestea constituie 80% din alimentaţia noastră, conform FAO), dar şi în produse nealimentare: medicamente, combustibili, îmbrăcăminte, notează sursa citată.

Citește și: https://g4food.ro/italia-cunoscuta-la-nivel-mondial-pentru-uleiul-sau-extravirgin-de-masline-de-inalta-calitate-a-pierdut-aproximativ-23-din-suprafetele-cultivate-cu-maslini-in-ultimii-10-ani-pact-etic/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *