Termenul de depunere a cererilor de finanţare pentru accesarea schemei de ajutor de stat pentru silvo-mediu şi climă a fost prelungit până pe 4 octombrie, a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Cererile pot fi depuse până la data-limită, la ora 14:30, şi vizează acordarea de finanţare în cadrul Intervenţiei DR-07 „Silvo-mediu şi climă” din cadrul PS PAC 2023-2027, transmite Agerpres.
Potrivit sursei citate, după avizarea dosarului tehnic de către Garda Forestieră, solicitanţii pot depune, la Centrele Judeţene APIA, cererile de finanţare însoţite de documentele specificate în Ghidul solicitantului.
Alocarea financiară pentru sesiunea 1 din acest an este de 75,85 milioane de euro
Sprijinul financiar prin schema de ajutor de stat „Silvo-mediu şi climă” se acordă anual, ca sumă fixă pe unitatea de suprafaţă (hectar), proprietarilor (inclusiv Unităţilor Administrativ Teritoriale) de păduri din fondul forestier naţional, în baza unui angajament încheiat pentru o perioadă de cinci ani, şi urmăreşte compensarea pierderilor de venit şi a costurilor suplimentare suportate de beneficiar ca urmare a implementării unuia sau a celor două pachete ale schemei de ajutor de stat: Pachetul 1 – Asigurarea de zone de linişte, pentru care valoarea plăţilor compensatorii acordate este 38 euro/an/ha pentru întreaga suprafaţă inclusă în angajament; Pachetul 2 – Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri, pentru care valoarea plăţii compensatorii acordate este 137 euro/an/ha pentru suprafaţa anuală pentru care se solicită sprijin în cadrul Pachetului 2 (Acest pachet poate fi accesat numai împreună cu Pachetul 1).
APIA menţionează că intensitatea sprijinului public nerambursabil acordat în baza schemei de ajutor de stat este de 100%, iar pentru suprafeţe mai mari de 500 de hectare se aplică degresivitatea sprijinului financiar, astfel că nivelul plăţilor va fi ajustat.
Suprafaţa minimă pentru care se încheie un angajament pentru pachetul 1 este de 100 de hectare. Totodată, proprietarii de terenuri forestiere care deţin suprafeţe mai mici şi/sau care nu îndeplinesc condiţiile de accesare se pot asocia pentru a aplica în cadrul schemei de ajutor de stat.
Pădurile încadrate în tipul I funcţional (TI – conform prevederilor amenajamentului silvic) nu sunt eligibile în cadrul schemei de ajutor de stat „Silvo-mediu şi climă”, iar terenurile destinate împăduririi sau reîmpăduririi trebuie să nu reprezinte mai mult de 15% din suprafaţa angajată, notează APIA.