Fermierii pot depune cereri de plată pentru Campania 2025 până la data de 13 iunie, anul curent, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat de presă transmis, marţi, AGERPRES.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
“Campania de primire a Cererilor de plată se apropie de final, drept pentru care fac apel către fermierii care încă nu au depus Cererea de plată să profite de aceste ultime zile şi să se prezinte la Centrele judeţene şi locale ale APIA cu documentaţia completă pentru a beneficia de sprijinul financiar aferent anului 2025. Totodată, le recomand ca înainte de semnarea Cererii de plată să verifice cu atenţie datele înscrise şi, dacă au neclarităţi, să se adreseze cu încredere personalului APIA care va fi alături de ei şi îi va sprijini cu informaţiile necesare”, a declarat, în comunicat, directoarea generală a APIA, Nicoleta Gabriela Andrei.
Cererile de plată se depun electronic, prin accesarea aplicaţiei IPA-Online.
Potrivit sursei citate, fermierii se vor prezenta la sediile APIA pentru semnarea cererilor, iar cei care vor utiliza semnătura electronică vor anunţa în prealabil (prin mesaj telefonic sau prin e-mail) funcţionarul responsabil, transmite Agerpres.
Până la acest moment, în cadrul Campaniei 2025, au fost depuse 686.691 de cereri, echivalentul a peste 94% din totalul cererilor estimate să fie depuse anul acesta.